• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cooperativă de nevoie! Până la adoptarea facilităților fiscale, fermierii din Moldovița s-au asociat pentru un preț mai bun la lapte: ”Vrem să eliminăm intermediarii”

    agrointeligenta.ro

    Până când decidenții politici vor adopta facilitățile fiscale promise fermierilor care se asociază, fenomenul pare să ia contur sub presiunea pieței. Mai exact, producătorii își vad afacerile amenințate de prețurile mici și decid, fără a fi împinși de la spate de stat, să își unească forțele pentru a-și apăra interesele și, foarte important, pentru a elimina intermediarii care le ”mușcă” din producție.

    La Suceava, un număr de 19 fermieri cu vaci de lapte s-au unit în cadrul Cooperativei Agricole „Runc” Moldoviţa, proiectul, aflat la început de drum, urmărind atragerea a sute de membri din zona de munte. Obiectivul principal al cooperativei este de a se ocupa de colectarea, procesarea, depozitarea şi comercializarea cărnii şi a laptelui, în vederea obţinerii unui preţ mai bun de către crescătorii de bovine, nevoiţi acum să dea laptele la centrele de colectare la preţuri foarte mici, de 70-80 de bani la litru.

    Alexandru Crăiuţ, vicepreşedintele Cooperativei Agricole „Runc” Moldoviţa, unul din fermierii veterani din localitate, a explicat rolul cooperativei: “Încercăm să închidem puţin cercul acesta de la colectare şi până la comercializare, să eliminăm pe cât posibil intermediarii, pentru ca crescătorul să nu mai fie atât de văduvit în ceea ce priveşte partea mult prea mică ce ajunge la el din valoarea produsului finit”. Pentru crescătorii de vaci mai în vârstă acesta a ţinut să precizeze faptul că această cooperativă cu personalitate juridică de drept privat nu are nici o legătură cu modul în care funcţionau cooperativele din perioada comunistă, fiecare membru păstrându-şi proprietatea, iar paritatea făcându-se în funcţie de aceasta.

    Preşedinte al cooperativei a fost ales un tânăr, Ionuţ Prindii, absolvent al Facultăţii de Silvicultură Suceava, promoţia 2015. Acesta provine dintr-o familie care lucrează o suprafaţă mare de teren şi are 31 de animale. El este înscris în registrul agricol cu 10 bovine.

    Ca obiective din viitorul apropiat, cooperativa îşi propune să înfiinţeze o secţie de producere de telemea, existând în aceste sens un parteneriat cu primăria locală, care ar urma să pună la dispoziţie clădirea pentru secţie. Acest proiect depinde de accesarea unor fonduri europene.

    Conform statisticilor, la Moldoviţa sunt înregistrate 3.950 de bovine, cele mai multe din comunele de la munte din judeţul Suceava.

    Sursa: Monitorul de Suceava


    Te-ar mai putea interesa

    Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor