• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lideri de cooperativă, condamnați la închisoare cu suspendare pentru fraudă cu subvenții agricole

    agrointeligenta.ro

    Ionel David și Gheorghe Sîsîiac au fost condamnaţi săptămâna aceasta de Tribunalul Botoşani la închisoare cu suspendare, după o fraudă cu subvenţii europene.

    Astfel, Ionel David s-a ales cu o pedeapsă de un an şi 11 luni de închisoare cu suspendare, iar Gheorghe Sîsîiac cu un an şi 10 luni tot cu suspendare, ambii urmând să fie supuşi unor termene de încercare. În schimb, faţă de cel de al treilea botoşănean trimis în judecată, Daniel Balahura, judecătorii au dispus continuarea procesului.

    Sentinţa nu este definitivă.

    Cei trei au fost trimişi în judecată în martie 2015, de către procurorii DNA – Secţia de combatere a corupţiei, pentru o fraudă de aproape 450.000 de lei.

    Potrivit anchetatorilor, afacerile s-ar fi derulat în perioada 2010-2013, când Ionel David, Gheorghe Sîsîiac şi Daniel Balahura, în calitate de reprezentanţi ai Cooperativei agricole „4 Stejari” Darabani, ar fi depus la APIA Botoşani mai multe documente inexacte, false sau incomplete, pentru a beneficia ilegal de subvenţii beneficiind de subvenţii ilegale de 126.116,69 lei în 2010, 167.817,83 lei în 2011 şi aproape 170.000 de lei în 2013.

    Afacerile au ieşit la iveală în urma unor verificări încrucişate, după ce unii dintre falşii membri ai cooperativei au solicitat în nume propriu subvenţii de la APIA.

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 448.557,99 lei, dar situaţia acestor sume va fi clarificată tot în cadrul dosarului rămas pe rolul instanţei de judecată.

    Sursa: Monitorul de Botoșani


    Te-ar mai putea interesa

    Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Fermă cu stație antigrindină în curte – lovită puternic de gheață: ”Recolta este distrusă 80-95%” Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Cod galben de instabilitate atmosferică. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe județe

    Ultimele știri

    Sediul APIA Hunedoara a fost modernizat prin PNRR. Adrian Pintea: „E un exemplu de investiție reușită” Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Depozitele…prea pline pentru laptele micilor fermieri. Un mare procesator închide centrul de colectare Un fost ministru al Agriculturii lansează programul prin care fermierii își securizează subvențiile APIA! Fermierii, din nou în alertă. Cod portocaliu de furtuni puternice – vijelii și grindină în mai multe județe