• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții pentru creșterea păsărilor și a porcilor: Oficial ANSVSA dezvăluie ce li se pregătește fermierilor – UPDATE

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Fermele de păsări și de porci au fost uitate la subvențiile de anul trecut. Acum se pare însă că Ministerul Agriculturii vrea să se revanșeze față de acești producători și să le acorde un sprijin asemănător cu cel care se plătea prin vechiul PNDR. Este vorba despre o relansare a ceea ce crescătorii știau ca Măsura 215, însă într-o formă mult simplificată.

    UPDATE – Se așteaptă răspuns de la Bruxelles privind sprjinul financiar pentru ferma de păsări și de porci. ”Vrem să reglementăm în noul PNDR măsura 14, corespondentul 215 privind bunăstarea animalelor din vechiul PNDR, sprijinul pentru porc și pasăre. Este o măsură pe care vrem să o relansăm. Pot să vă spun că vom opera modificări și pe marginea sistemului de depunere a proiectelor, astfel încât să îl deschidem cât mai mult și să facilităm competiția. În privința calendarului, încercam să lansăm începând cu luna martie un pachet consistent de măsuri. Avem programate și pentru februarie două măsuri, respectiv măsura de formare profesională și cea de consiliere. De asemenea, măsurile deschise anul trecut se vor redeschide tot în martie”, a declarat pentru Agerpres secretarul de stat în MADR, Sorin Radu.

    Fermierii care sunt implicați în creșterea suinelor și a păsărilor așteaptă cu nerăbdare să se lanseze Măsura 14 ”Plăți pentru bunăstarea animalelor” – o continuare a măsuri 215, prin intermediul căreia fermierii care acceptă voluntar să aplice niște standarde superioare în creștere animalelor sunt recompensați financiar pentru însușirea acestor practici.

    Potrivit Adinei Ciurea, reprezentant ANSVSA, măsura privind plățile pentru bunăstarea animalelor va fi continuată și pe PNDR 2014-2020, doar că o parte din cele 5 subprograme nu vor mai fi menținute în viitoarea măsură.

    ”În ceea ce privește măsura 215 pentru ”Plăți în favoarea bunăstării animalelor” pachetul b, este o măsură voluntară asumată de către fermieri (…). România a considerat oportun acordarea unui sprijin pentru fermieri care își asumă să aplice standarde superioare de bunăstare a animalelor. În prezent această măsură a fost prinsă în PNDR până în 2014 și cuprinde mai multe subpachete. Respectiv subpachetul 1 care prevede asigurarea unei densități a iluminatului artificial la minim 30 de lucși, subpachetul 2 prevede reducerea intensității păsărilor cu 10% față de densitatea solicitată de legislația națională, subpachetul 3 prevede îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a păsărilor pe durata transportului, subpachetul 4 este corectarea nivelului nitriților și nitraților din apa utilizată pentru animale și subpachetul 5 cuprinde reducerea noxelor cu 30% față de nivelul minim obligatoriu. În acest moment suntem în discuții cu ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru că pe PNDR –ul 2014-2020 urmează ca această măsură să fie continuată și va deveni măsura 14. Acum sunt discuții pentru că o parte din subpachete nu vor mai fi menținute în viitoarea măsură”, a declarat Adina Ciurea, medic veterinar specialist în bunăstarea animalelor, din cadrul ANSVSA.

    În prezent, ANSVSA este implicată doar în elaborarea fișei măsurii și a ghidului de control și de asemenea este responsabilă și cu realizarea controalelor. Între Autoritatea sanitar-veterinară și ministerul Agriculturii există un protocol de colaboarea și în urma determinării eșantionului de control reprezentanții ANSVSA efectuează strict partea de control.


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor