• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Falimentul previzibil al “regiunilor de dezvoltare”

    Lucian Davidescu – Agrointeligența

    Înfiinţarea satului ca entitate administrativă de bază, organizat ca asociaţie de proprietari, ar trebui să fie „pasul 0” al oricărei reorganizări teritoriale.

    Este pe cale să se întâmple cel mai prost scenariu de regionalizare – cel în care capătă atribuţii regiunile de dezvoltare lăbărţate şi şchioape, desenate acum 15 ani prin alipirea de judeţe ceauşiste. Rezultatul este previzibil – un haos şi mai mare decât cel de până acum.

    (…)

    Cea mai mare problemă apare la nivelul “comunelor”, alipiri arbitrare de sate cu structură birocratică lăbărţată şi inutilă. Tipologia statistică a unei comune româneşti este următoarea: trei sate a câte 1000 de locuitori, cu 30 de angajaţi la primărie (chiar şi “urbanişti”!) care abia dacă poate plăti salariile din taxele colectate direct. Soluţia propusă de obicei pentru această situaţie este tot comasarea, care n-ar face însă decât să complice şi mai mult relaţiile sociale fără să aducă mare lucru în plus, decât economii minimale care vor fi folosite în beneficiul exclusiv al “capitalei” de comună. Cât de mare este însă risipa risipa? Păi un sat mic sau mediu are 500-1000 de locuitori, cam cât o asociaţie de proprietari urbană mai mare şi care plăteşte cel mult o indemnizaţie de nivelul salariului minim pe economie. Că plăteşte degeaba salariile a 10 angajaţi sau, după o eventuală comasare, a 5 angajaţi, e tot enorm şi inutil.

    Articol integral pe riscograma.ro

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!