• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii își pot testa produsele la un centru de cercetare de la Agronomie

    agrointeligenta.ro

    Orice fermier se poate adresa pentru analize cu privire la calitatea oricărui produs agroalimentar Centrului de cercetare pentru studiul calității inaugurat recent de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

    ”Orice producător se poate adresa pentru analize, certificate amănunțite cu privire la calitatea oricărui produs agroalimentar. Cu siguranță că aceste analize pot spune că într-un fruct sau într-o legumă se găsesc anumiți germeni sau bacterii. Aceste analize se fac cu o precizie la care în urmă cu câțiva ani nici măcar nu ne puteam gândi. Să nu uităm de rapiditatea cu care aceste analize pot fi realizate pe baza tehnologiei foarte avansate. Sunt analize care se pot face în aceeași zi”, a declarat, pentru Agerpres, rectorul USAMV, Sorin Cîmpeanu.

    Facilitățile din cele 13 laboratoare care compun centrul de cercetări asigură abordarea multidisplinară în domeniile pomicultură, virologie moleculară, microînmulțirea plantelor, diagnoză pentru protecția plantelor, tehnologii post-recoltă, agrochimie, analiză senzorială, morfologie vegetală și microscopie, analize fizico-chimice, fiziologia plantelor, biologie moleculară.

    În cadrul centrului a fost realizată și o seră complet automatizată, cu facilități „remarcabile” în dezvoltarea plantelor legumicole și floricole, a precizat Cîmpeanu.

    Centrul s-a realizat cu fonduri europene de 41 de milioane de lei, la care s-a adăugat contribuția USAMVB din venituri proprii de aproximativ 9 milioane de lei.

    Sursa: Agerpres.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Sorin Moise, senator: ”Ce le pregătește Ministerului Mediului agricultorilor: reducerea cu 50% a pesticidelor și a fertilizanților” Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! APIA a început plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar. Termen final: 31 august Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Comisia Europeană taie puternic estimările pentru porumb și grâu. Oferta de cereale din UE se restrânge

    Ultimele știri

    Campionii Europei la miere bio deschid primul showroom în București! Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare” Piața cerealelor, la zi. Noile prețuri DAP Constanța. Ucraina și Republica Moldova, sub presiunea exporturilor Rusia intensifică măsurile de protecție pentru transportul cerealelor din Marea Neagră Transport ilegal cu 92 de miei în Alba. Autoritățile caută 41 de animale dispărute