• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce a discutat astăzi ministrul cu fermierii care vor să iasă în stradă. Se mai ține protestul de marțea viitoare?

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim IRIMESCU, a avut o întâlnire în 24 februarie 2016 cu preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, pentru discutarea listei de revendicări a acestora împreună cu cele ale Federaţiei Oierilor de Munte din România, reprezentată de președinte – Eugen Gonțea.

    Între revendicările fermierilor se numără solicitarea de prorogare a termenului de transformare a asociaţiilor în cooperative sau grupuri de producători, până la modificarea Legii 566/2004 privind cooperația agricolă, sens în care asociaţiile înfiinţate în baza OG 26/2000 pot continua solicitarea sprijinului financiar în calitate de fermieri activi.

    O altă temă de discuție a crescătorilor de animale vizează sprijinul cuplat pentru zootehnie la specia ovine pentru anul 2016, dorindu-se exceptarea de la înscrierea în Registrul Genealogic.

    Ministrul Achim Irimescu a afirmat că este necesară consultarea Comisiei Europene pentru a vedea corespondenţa cu normele comunitare aplicabile, intenţia fiind aceea de a găsi o soluţie.

    Între revendicările fermierilor se regăsesc şi plata imediată a plăților directe pe suprafață în luna martie 2016, urmate de acordarea Ajutoarelor Naționale Tranzitorii la Bovine – având în vedere caracterul decuplat al acestora, precum și soluții pentru acordarea de top-up din bugetul național la schema de ajutor temporar excepțional (sector lapte și carne de porc).

    În ce privește eliminarea taxei pe ambalaje ministrul Irimescu și-a reiterat întregul sprijin pentru continuarea discuțiilor cu Ministerul Mediului.

    Pentru a veni în întâmpinarea fermierilor plătitori de impozit pe norma de venit s-a decis contactarea Ministerului Finanțelor Publice în sensul ca, acesta să fie colectat după încasarea plăților directe – 30 iunie.

    Comunicatul de presă al MADR nu face nici o precizare privind situația protestului anunțat de fermieri pentru marți, 1 martie. Acesta a fost decis vinerea trecută în Adunarea Generală a FCBR și crescătorii au demarat procedurile pentru autorizare.

    Te-ar mai putea interesa

    Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an! APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană!

    Ultimele știri

    Campionii Europei la miere bio deschid primul showroom în București! Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare” Piața cerealelor, la zi. Noile prețuri DAP Constanța. Ucraina și Republica Moldova, sub presiunea exporturilor Rusia intensifică măsurile de protecție pentru transportul cerealelor din Marea Neagră Transport ilegal cu 92 de miei în Alba. Autoritățile caută 41 de animale dispărute