• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cioloş: „Cred că putem face o legătură directă între birocraţie şi gradul de absorbţie”

    agrointeligenta.ro

    Comisarul european Dacian Cioloş susţine că România are un grad ridicat de angajare pe fondurile structurale,însă stă prost la execuţia proiectelor. În plus, birocraţia e mare.

    Cioloş spune chiar că procedurile birocratice în absorbţia fondurilor europene de la noi se numără printre cele mai complexe din Europa,

    „Cred că putem face o legătură directă între birocraţie şi gradul de absorbţie, chiar dacă acesta nu este determinat numai de birocraţie. Orice schimbare de procedură înseamnă însă întârzieri”, spune comisarul, care adaugă că „simplificări serioase” se pot face mai ales în „relaţiile interinstituţionale”. Cioloş declară că nu există riscul dezangajării de fonduri pentru acest an, însă o astfel de posibilitate nu este exclusă pentru următorii ani dacă ritmul plăţilor este foarte încet.

    Cioloş a avut în ultimele zile discuţii cu mai mulţi oficiali români, de la ministrul Agriculturii Daniel Constantin, până la premierul Victor Ponta. Acestea au vizat aspecte legat de pregătirea cadrului naţional şi a acordului de parteneriat cu Comisia Europeană pentru exerciţiul 2014-2020 pentru ca România ”să aibe timp să se pregătească”. Comisarul a precizat că autorităţile locale vor discuta în a doua parte a anului cu oficialii de la Bruxelles aspectele legate de bugetul României pentru următorii ani.

    Noua PAC ar putea aduce şi câteva modificări importante cum ar fi posibilitatea transferului banilor de la plăţi directe spre dezvoltare rurală pentru cei care doresc, dar şi invers.

    De asemenea, se vor majora plăţile directe pentru tinerii fermieri, iar plăţile pentru fermele mici vor fi simplificate. Pe de altă parte, se vor aloca plăţi suplimentare pentru terenurile din zonele defavorizate.

    Comisarul european Dacian Cioloş a declarat că România a obţinut în negocierea bugetului UE pentru 2014-2020 o alocare mai mare faţă de cea actuală, iar energiile ar trebui să se concentreze pe absorbţia acestor bani.

    „Per global, România a câştigat faţă de perioada bugetară actuală, România a câştigat mai mult şi eu cred că tocmai acum obiectivul este, dincolo de analiza ce a câştigat şi ce a pierdut sau dacă ar fi putut câştiga sau pierde mai mult, obiectivul ar trebui să fie pregătirea absorbţiei acestor bani pe care România i-a avut”, a afirmat miercuri Cioloş.

    Bugetul UE pentru perioada 2007-2013 a fost de 994 de miliarde de euro, în timp ce bugetul 2014-2020 se ridică la 960 de miliarde de euro. Este prima dată în istoria UE când bugetul scade.

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!