• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum să te îmbogăţeşti cultivând plante medicinale în România: povestea Hofigal

    agrointeligenta.ro

    Industria plantelor medicinale şi aromatice din România atinge o cifră de afaceri cumulată de aproape un miliard de euro anual. Însă, pe fondul creşterii cererii, piaţa s-ar putea dubla rapid.

    Cultivarea plantelor medicinale şi aromatice, procesarea acestora şi producerea de ceaiuri, cosmetice, produse farmaceutice şi diverse suplimente alimentare a devenit în ultimii ani o afacere bănosă. O dovedeşte puzderia de magazine de produse naturiste care au apărut ca ciupercile după ploaie în toată ţara, scrie Capital.

    Adevărul este că potenţialul natural al României este imens: din totalul celor 3.700 de specii de plante care cresc în ţara noastră, flora medicinală este reprezentată de 800 de specii, dintre care 283 au proprietăţi terapeutice certe.

    Înainte de 1990, exista în acest domeniu o singură intreprindere, evident, cu capital de stat: Plafar. Azi, există zeci de societăţi private care se ocupă de cultivarea, procesarea şi valorificarea plantelor medicinale şi aromatice. S-au format asociaţii şi grupuri de producători.

    Dar principala organizaţie a producătorilor şi prelucrătorilor de plante medicinale şi aromatice din România este Patronatul „Planta Romanica“. Acesta reuneşte 25 de firme, printre care, Hofigal Bucureşti, Exhelios Timişoara, Dacia Plant Sebeş, judeţul Alba etc. Nu există date oficiale exacte, dar în domeniu se vehiculează o cifră de afaceri anuală de circa 800-900 de milioane de euro.

    Hofigal, o poveste de succes

    Una dintre cele mai cunoscute mărci de produse homeopate, gemoderivate şi fitoterapice galenice din România este Hofigal Bucureşti. Înfiinţată în 1990 de către inginerul chimist Ştefan Manea, firma Hofigal era la început o afacere mică, de familie, producea şi vindea doar două-trei produse, din plante cultivate pe un mic teren agricol. Ștefan Manea ne-a povestit cum a ajuns azi în topul firmelor din acest domeniu: „Am pornit de jos, cum se spune, la începutul anilor ‘90, dar, încet-încet, ne-am extins activitatea, am achiziţionat sau concesionat mai multe terenuri, ne-am creat propria noastră bază de seminţe, precum şi propria tehnologie şi capacităţile de procesare. Astfel, am ajuns azi să cultivăm materia primă pe 35 de hectare şi să realizăm peste 450 de produse, cu aproximativ 500 de angajaţi“.

    Pe scurt, Hofigal produce şi comercializează o gamă largă de produse din plante medicinale şi aromatice, medicamente, suplimente alimentare, cosmetice şi substanţe farmaceutice. În anul 2003, firma a deschis un centru de terapie naturală la Breaza, în judeţul Prahova. Iar în 2006, a deschis în Bucuresti centrul medical „Hofimed“, unde se folosesc metode de diagnostic şi tratament care contribuie la stimularea forţelor proprii de refacere şi autovindecare a organismului.

    „Toate materiile prime active le obţinem în condiţii controlate, în cadrul unei agriculturi strict ecologice“- ne-a spus Ștefan Manea. Pentru a ajunge la acest nivel, Hofigal a ecologizat iniţial terenurile prin cultivarea succesivă a diferitor specii de plante, care au extras din sol toate substanţele ce ar fi putut impurifica recoltele ulterioare. Abia după aceea au fost cultivate plantele folosite ca surse de materii prime active, fără îngrăşăminte chimice, erbicide, stimulatori, şi alte tipuri de tratamente chimice.

    Despre cifra de afaceri şi despre profit, Ștefan Manea nu crede că este important să ofere date. „Important este că, deşi am investit foarte mult în tehnologie, utilaje şi echipamente, nu suntem pe pierderi. Dimpotrivă, obţinem în fiecare an suficient profit pentru a le asigura salariaţilor noştri nişte venituri decente pentru zilele noastre“, ne-a spus în încheiere patronul firmei Hofigal.

    Potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor, Hofigal avea în 2011 puţin peste 300 de angajaţi, o cifră de afaceri de 5 milioane de euro şi un profit de jumătate de milion de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!