• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mâine se dă marea ”strigare” a fermierilor. Ora 11.00, Parcul Izvor, peste 8.000 de agricultori își cer drepturile în stradă!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Peste șase ore au negociat ieri liderii fermierilor cu primarul Capitalei locul și ora la care va avea loc protestul anunțat pentru mâine.  Inițial autoritățile vroiau să îi trimită pe fermieri la periferia Bucureștiului, acolo unde nu le auzea nimeni revendicările.

    ”Vroiau să ne trimită inițial la Glina. Până la urmă am reușit să cădem de acord. Ieri după 6 ore de discuții nu am căzut la niciun consens cu toate că este un drept constituțional. Astăzi de dimineață i-am explicat primarului general al Capitalei cum stă situația, acesta a înțeles și acum am ieșit din noua ședință convocată pentru autorizație. De aceea suntem forțați să spunem, să începem mitingul la Izvor dar oricum avem treabă și acolo la Ministerul Mediului cu ambalajele care vor duce tot la scăderea prețului la poarta fermei. Avem la Finanțe cu legislația pe Codul Fiscal, avem la Parlament problemele legislative”, ne-a declarat Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR).

    Marea ”strigare” se va da la Parcul Izvor

    Mâine începând cu ora 11, protestul va începe în Parcul Izvor urmând ca în jurul orei 13.30 să se deplaseze manifestanții în Piața Victoriei unde vor continua protestul începând cu orele 14.30.

    ”Ne menținem cifra de 8.000 de participanți. Lista de revendicări va mai suferi câteva modificări pentru că ni se alătură și crescătorii de porci, care au și ei 3 cereri. Va participa la protest Federația Crescătorilor de Bovine din România, Oierii de Munte și Asociația Crescătorilor de porci din România”, ne-a mai explicat Claudiu Frânc.

    Acesta ne-a indicat ca puncte ”fierbinți” de pe lista de revendicări problemele legate de asociații, subvențiile și suspendarea legii privind vânzarea terenurilor către străini până la elaborarea unui nou act normativ. ”Mai sunt chestiuni fiscale, legile din Parlament privind pachetul lapte care trebuie să fie urgent aprobate, legea cooperativelor, etc. Și au mai apărut  nouătăți privind susținerea zonei montane și stoparea declinului sectorului creșterii de bovine din România”, ne-a mai spus liderul crescătorilor de bovine.

    Fermierii au dat autorităților chiar și soluțiile la revendicări așa că nu admit să li se răspundă că nu există cale de rezolvare. ”Noi la toate punctele de revendicări din listă avem și soluțiile legale deci nu se pune problema ca autoritățile să nu ne dea răspunsuri afirmative. Dacă nu vor vrea vom stabili în consecință ce vom face”, mai spune Claudiu Frânc.

    De data aceasta protestul se anunță a fi unul liniștit. ”Va fi un protest normal, fără alte ”accesorii”. De data acesta! Data viitoare combine, tractoare și alte utilaje”, a mai completat liderul FCBR.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!