• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 247 de fermieri vor da înapoi despăgubirile pentru seceta din 2015

    agrointeligenta.ro

    Un număr de 247 de fermieri, toți din Ialomița, vor fi debitori pentru sumele acordate ca despăgubiri pentru secetă la finele anului trecut.

    Agricultorii nu au nici o vină, întrucât motivul pentru vor returna sumele primite este acela că la nivelul Prefecturii din Ialomița nu a fost înființată acea comisie care trebuie să evalueze pagubele. Acum funcționarii APIA care au declarat eligibile acele dosare sunt și ei sub anchetă, după cum susține Florea Stoian, directorul APIA Dâmbovița.

    Situația este confuză cu privire la această situație (puteți citi pe larg despre aceasta pe www.independentonline.ro), iar vina este pasată între Direcția Județeană pentru Agricultură, APIA și Prefectura Județului, conducerile celor trei instituții declarând public că nu au nici o vină pentru faptul că la patru luni de la încasarea despăgubirilor, fermierii vor returna banii.

    Sunt circa 20.000 de hectare pentru care s-au încasat compensații de secetă în județul Ialomița, majoritatea pentru porumb – 9.500 de hectare, floarea-soarelui – 6.781 ha și soia – 952 ha, plus alte suprafețe cu plante de nutreț.

    Te-ar mai putea interesa

    APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an!

    Ultimele știri

    Campionii Europei la miere bio deschid primul showroom în București! Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare” Piața cerealelor, la zi. Noile prețuri DAP Constanța. Ucraina și Republica Moldova, sub presiunea exporturilor Rusia intensifică măsurile de protecție pentru transportul cerealelor din Marea Neagră Transport ilegal cu 92 de miei în Alba. Autoritățile caută 41 de animale dispărute