• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avertizare ANM pentru ploi însemnate. Iată regiunile vizate!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, în intervalul sâmbătă, 9 aprilie, ora 11 – luni, 11 aprilie, ora 23.

    În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în cursul zilei de sâmbătă (09 aprilie), în jumătatea vestică a teritoriului şi în zonele de munte, iar începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică (09/10 aprilie), mai ales în regiunile sudice, centrale şi ulterior în cele estice.

    Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 40…50 l/mp. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină.

    ANM menționează că precipitaţiile prognozate pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse.

    Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie

    Foto: www.worldpolicy.org

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!