• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Revin ploile! Ce anunță meteorologii pentru următoarele zile

    agrointeligenta.ro

    Meteorologii au emis o informare meteo valabilă pentru toată țara, care va intra în vigoare de joi până vineri dimineață, când se vor înregistra ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.

    Astfel, joi, 14 aprilie, precum și în noaptea de joi spre vineri, în cea mai mare parte a țării, vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat, mai ales în zonele montane și deluroase, 40…50 l/mp.

    Vineri, 15 aprilie, ploile se vor restrânge treptat către estul țării și izolat se vor mai depăși 20 l/mp. La munte, trecător, vor fi precipitații mixte.

    Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. În centru, sud și est se vor depăși, local, viteze de 50…60 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de peste 90 km/h.

    13020525_1719351378354117_1077565537_n

     

    Starea de vegetaţie a culturilor agricole

    Regimul hidro-termic din aer şi sol favorabil va determina desfăşurarea normală a proceselor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de câmp şi pomi-viticole în cea mai mare parte a ţării.

    Totodată, ritmurile vegetative ale plantelor vor putea fi intensificate, în special pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului. Cerealierele de toamnă (orz şi grâu), în funcţie de data semănatului şi agrotehnica aplicată se vor afla la înfrăţire (60-100%) şi alungirea paiului (10-100%), cu o stare de vegetaţie a culturilor în general bună şi medie. La cultura de rapiţă se va înregistra înfrunzirea (10-18 frunze), alungirea tulpinii (30-100%), precum şi apariţia inflorescenţelor şi înflorirea (10-50%).

    În plantaţiile pomicole, speciile de sâmburoase (cireş, piersic, vişin, cais) vor parcurge fazele de legare a rodului şi înfrunzire, iar seminţoasele, dezmugurirea, butonizarea şi înflorirea. La viţa de vie din aproape toate podgoriile se vor semnala înmugurirea, dezmugurirea şi local, începutul înfrunzirii.

    Culturile de floarea-soarelui şi porumb semănate până în prezent, vor parcurge primele faze de vegetaţie, respectiv germinare-răsărire (10-100%), continuându-se totodată lucrările de semănat.

    Sfecla de zahăr îşi va continua fazele incipiente de vegetaţie (germinarerăsărire), iar la soiurile timpurii de cartof va fi posibilă declanşarea fazei de încolţire şi răsărire.

    Te-ar mai putea interesa

    Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!