• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O altă schemă pe care APIA ”a uitat” să o plătească fermierilor?

    agrointeligenta.ro

    De pe data de 8 aprilie, fermierii așteaptă să le intre în conturi o parte din subvenția pe suprafață – plata unică, ajutorul național tranzitoriu, plata redistributivă și plata pentru tinerii fermieri.

    Totuși, deși funcționarii din teritoriu și-au făcut treaba și au autorizat cererile pentru plata tuturor acestor scheme, după ce procedura a trecut prin filtrul de la București, la fermieri se pare că au mai ajuns doar banii de SAPS și plata redistributivă.

    Ajutorul Național Tranzitoriu a fost primul a cărui lipsă fermierii au sesizat-o imediat – fermierii care au avut norocul să se afle printre primii la care le-au intrat banii dela APIA. Ulterior, mai mulți agricultori ne-au sesizat că nici plata pentru tineri fermieri nu le-a ajuns. Astfel, un caz concret, Bogdan D. (nu avem permisiunea expresă de a-i da numele complet) ne-a semnalat că ieri i-a intrat în cont contravaloarea a circa 84 de euro pe hectar, adică cei circa 79 de euro de la SAPS și 5 euro/ha plata redistributivă pentru primele 5 hectare. Nici un leu din plata pentru tinerii fermieri la care acesta se încadrează, având sub 40 de ani.

    Vă reamintim că vinerea trecută, APIA a anunțat că demarează plata subvențiilor pe suprafață, informați întărită luni în cadrul unei conferințe de presă. Astfel, la fermieri ar fi trebuit să ajungă următoarele scheme autorizate pentru plată și pentru care funcționarii din teritoriu au muncit deja să proceseze sute de mii de cereri:
    – Schema de plată unică pe suprafaţă în cuantum de 79,73 euro/ha;
    – Plata redistributivă:
    • primul interval: 1 – 5 ha inclusiv în cuantum de 5,00 euro/ha;
    • al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv în cuantum de 51,07 euro/ha.
    – Plata pentru tinerii fermieri în cuantum de 19,93 euro/ha;
    – Plata pentru micii fermieri care au până la 7 ha în cuantum de maxim 1250 euro;
    – ANT 1 (Schema de ajutoare naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producţie) în cuantum de 19,19 euro/ha.

    În perioada următoare, pentru fermierii din sectorul vegetal rămân de plătit înverzirea și sprijinul cuplat pentru diferite culturi (lucernă, soia etc.)

    Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2015 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 01 octombrie 2015, respectiv 4,4176 lei pentru un euro.

    Notă: Îi rugăm pe cititori să ne lase un comentariu dacă au informații  în plus despre situația plăților APIA din județul lor.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale”

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!