• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunțul directorului APIA despre demararea plăților în zootehnie!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Crescătorii de animale așteaptau ca în această săptămână să primească banii pentru Sprijinul Cuplat în Zootehnie (SCZ) dar și Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT). Mai exact sunt 192.000 de cereri pentru zootehnie dintre acestea 130.000 fiind și cu vegetal. Directorul general al APIA, Florin Faur, le-a dat acestor beneficiari o veste extrem de proastă în această seară: data asumată pentru demararea plăților în zoootehnie, data de 25 mai, nu va fi respectată!

    ”Mâine este o zi în care pot avea o viziune mult mai clară. Vreau să fie clar. Mâine sigur nu (referitor la începerea plăților – n.r.). Noi la ora aceasta ne stabilizăm efectivul eligibil pentru a stabili cuantumul plăților (pe cap de animal – n.r.). Sper că mâine vom avea efectivele eligibile. Județele au reușit să finalizeze cererile. În următoarele zile ne vom ocupa de plata fermierilor  care au fost în control cât și cei din zootehnie. Mâine voi avea o viziune clară a datei când vor începe plățile. Colegii încă trimit mesaje că au finalizat controalele și trimit exact efectivele din fiecare județ. Deocamdată nu știm cuantumul pe cap de animal”, a explicat directorul APIA, la Agro TV.

    Crescătorii de vaci de lapte așteaptă peste 900 euro/cap de animal

    Liderii din sectorul zootehnic și-au făcut calcul și având în vedere efectivul mic de animale eligibile, estimat la 70-80.000 capete, valoarea sprijinului cuplat ar putea crește de la 250 euro pe cap de animal, la peste 900 euro.


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură