• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Valeriu Steriu, UNPR: Băncile au câștigat cel puțin 40-50 de milioane de euro din întârzierea subvențiilor

    agrointeligenta.ro

    Cine a avut de câștigat – chiar zeci de milioane de euro, din întârzierea subvențiilor – a fost dezvăluirea făcută de către președintele UNPR Valeriu Steriu care a arătat că nu Politica Agricolă Comună este de vină pentru problemele actuale ale fermierilor, întrucât în state precum Austria, Ungaria sau Polonia, nu au existat blocaje și banii s-au plătit către agricultori în timp util. 

    În opinia fermierului Claudiu Davițoiu, întârzierea subvențiilor a fost ”ceva intenționat” menit ca unii să câștige de pe urma fermierilor lăsați fără banii la care aveau dreptul. ”A fost ceva intenționat. Pe mine mă sunau băncile: nu vrei să își dau subvenția? Luam adeverință de la APIA, luam subvenția și plăteam și 10% dobândă băncilor. Deci eu cred că a fost ceva aranjat ca băncile să mai câștige ceva de pe urma noastră. De ce să plătesc 10% la bancă să îmi iau subvenția de acolo, de ce nu îmi compensezi tu mie Guvern sau cine a negociat cu băncile să compensăm datoria mea la buget de plătit lunar că dacă nu plătesc, vii și îmi pui sechestru”, a declarat Davițoiu invitat săptămâna aceasta la emisiunea ”Jocuri de putere” de la Realitatea TV.

    Suspiciunea fermierului a fost confirmată de deputatul Valeriu Steriu care a calculat și ce beneficiu au avut băncile de pe urma întârzierii plăților directe: ”Cineva trebuie, undeva, să își asume la ora actuală că agricultura a fost mai scumpă anul acesta pentru foarte mulți fermieri cu acei 10% ce s-au dus către bănci. Întârzierea de 6 luni a subvențiilor înseamnă, până la urmă, dacă ne vom face un calcul, cel puțin 40-50 de milioane de euro care au plecat spre bănci la nivelul oamenilor care au avut și au încă întârziere pentru că mai sunt oameni care nu au primit banii. Nu este vina premierului Cioloș. Reforma Cioloș funcționează în alte țări. Funcționează în Austria, în Ungaria, în Polonia. Oamenii de acolo și-au primit subvențiile”.

    După avansul de circa 255 de milioane de euro achitat fermierilor în noiembrie anul trecut, APIA a demarat pe 8 aprilie plata subvențiilor integrale către fermieri. Conform unui răspuns remis redacției Agrointeligența vineri, 10 iunie, situația plăților pe scheme era următoarea:

    – Schema de plată unică pe suprafaţă: 218,41 milioane euro,

    – Schema de plată pentru micii fermieri: 177,63 milioane euro,

    – Schema de plată redistributivă: 62,16 milioane euro,

    – Schema de plată pentru tinerii fermieri: 5,79 milioane euro,

    – Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu: 243,91 milioane euro,

    – Plata pentru schema de ajutor naţional tranzitoriu pentru culturile în teren arabil (ANT 1): 90,75 milioane euro,

    – Măsura 13 – Plaţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice: 161,34 milioane euro,

    La aceste sume se adaugă plata în avans efectuată în perioada 26.11.2015 – 02.12.2015 în sumă de 255,4 milioane euro.

    Până la acest moment nu s-au achitat subvențiile către fermierii aflați în eșantionul de control și nici plățile pentru zootehnie și sprijinul cuplat în sectorul vegetal. Mai sunt încă fermieri care, deși nu se regăsesc în categoriile menționate anterior, spun că nu le-a intrat nici un ban în conturi și nu cunosc motivul pentru care APIA nu le achită banii pe 2015.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența? Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an!

    Ultimele știri

    Campionii Europei la miere bio deschid primul showroom în București! Fermierul Cosmin Micu renunță la floarea-soarelui: „E mai ușor să fac 4 t/ha la rapiță decât 3 t/ha la floare” Piața cerealelor, la zi. Noile prețuri DAP Constanța. Ucraina și Republica Moldova, sub presiunea exporturilor Rusia intensifică măsurile de protecție pentru transportul cerealelor din Marea Neagră Transport ilegal cu 92 de miei în Alba. Autoritățile caută 41 de animale dispărute