• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR: Comisionul băncilor pentru fermieri a scăzut la cel mult 1%, iar dobânda este de 2,5%

    agrointeligenta.ro

    Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu experţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au avut o întâlnire cu mediul bancar în 17 iunie 2016. La această întrevedere au participat şi reprezentanţi ai Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR) şi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), potrivit unui comunicat de presă remis redacției Agrointeligența.

    În deschiderea şedinţei, ministrul a solicitat reprezentanţilor băncilor să se asigure că plăţile pentru agricultori, o dată ajunse în conturile Trezoreriei şi de acolo în cele ale băncilor, să fie transferate cât mai repede în conturile beneficiarilor, întrucât a avut sesizări din partea acestora că s-ar fi produs întârzieri chiar şi de o săptămână.

    Unul dintre punctele de discuţie de pe ordinea de zi l-a constituit proiectul de Ordin privind aprobarea condițiilor în care se vor încheia Convențiile dintre instituțiile financiare bancare și nebancare și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. În acest sens, ministrul a reușit diminuarea condițiilor de cost faţă de anul 2015, reușind să reducă dobânda la 2,5 %, iar comisionul aplicat de către bănci să fie de maxim 1%.

    Totodată, întâlnirea de lucru a avut ca scop clarificarea implicaţiilor noilor prevederi legislative asupra Convenţiilor încheiate în vederea finanțării capitalului de lucru pentru beneficiarii măsurii 215 – plăți privind bunăstarea animalelor, în urma publicării Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 826 din 9 iunie 2016 pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul măsurii 215 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – pachetul a) porcine şi pachetul b) păsări.

    De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost discutată şi posibilitatea amendării prin acte adiționale a Convențiilor privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii schemelor de plăți directe în sectorul vegetal și Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul Zootehnic la speciile bovine și ovine/caprine 2015.


    Te-ar mai putea interesa

    Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor