• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Top 10 culturi bio în România

    agrointeligenta.ro

    În pofida creşterii din ultimii ani, agricultura bio din România este încă la început, produsele fiind, în mare măsura, destinate exportului. Totuşi, luna trecută, la Nurenberg, la cel mai mare târg de bio  – BioFach, România a fost ”ţara anului”, reprezentată de peste 50 de producători.

    Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi citate de dli.ro, topul culturilor bio de la noi arată astfel:

    1.Cerealele certificate ecologic – în primul rând, grâu, soia, porumb şi orez – pentru care există, pe piaţa externă, mai ales pe cea americană şi canadiană, cereri enorme, pe care ţara noastră încă nu le poate acoperi, deşi ofertele de preţuri sunt mai mult decât avantajoase (aproape dublu faţă de preţul cerealelor obţinute în agricultura convenţională). Se estimează, de exemplu, că o tonă de soia ecologică poate ajunge, anul acesta, la cel puţin o mie de euro. Dintre produsele bio derivate din cultura cerealelor, cele mai căutate sunt pâinea şi pastele fainoase, astfel că ponderea cerealelor la export, în cadrul produselor ecologice este de peste 50%.

    2.Cerealele furajere bio, mai ales porumbul, sunt tot mai solicitate pe piaţa americană (adica, paradoxal, în “patria” porumbului), pentru hrana animalelor crescute în sistem ecologic, fermierii de peste ocean descoperind calitatea produselor românelti ca urmare a târgului BioFach Baltimore, din 2011.floarea soarelui3.Oleaginoasele ecologice ocupă locul al treilea în top 10 produse bio cultivate în România, cu peste 22% din producţia totală, fie că este vorba de seminţe sau de fructe, precum nucile, alunele de pădure, sâmburii de caise, de dovleac etc. Culturile preferate sunt, totuşi, cele de floarea soarelui, destinate extragerii uleiului bio, dar şi inul.

    4.Fructele ecologice, dintre care cele mai căutate la export sunt vişinele, cireşele, nucile, zmeura, dar şi merele, perele, caisele.

    5.Strugurii şi produsele de vinificatie au început să fie produse intensiv şi după metode bio. Foarte apreciate sunt vinurile din podgoriile subcarpatice, din Muntenia, dar şi din nordul ţării (zona Baia Mare, Satu Mare), care, în parteneriat cu Domeniile Viticole Franceze au pus la punct viticultura “bio-lunară” (strugurii fiind culeşi şi prelucraţi în raport cu fazele lunii, dupa vechi tradiţii), vinurile Chardonnay, Merlot şi Fetească Neagră, cu gust inconfundabil,  deţinând certificarea internaţională ECOCERT.

    6.Fructele de pădure, pe care natura autohtonă ni le dăruieşte cu generozitate – afine, mure, măceşe, zmeură, etc.-  se vând “ca pâinea caldă” în Europa şi, adeseori, se întorc în Romania, reambalate, iar noi  le cumpărăm la preţuri duble sau triple.

    bio7.Legumele bio sunt apreciate atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, dar sunt departe de a acoperi cererea, ceea ce şi explică preţurile mari la care sunt comercializate, cele mai cerute fiind roşiile, ardeii (cei roşii, în special), vinetele, cartofii, etc.

    8.Ciupercile crude sau uscate câştigă teren şi în agricultura românească, deşi înfiinţarea unor micro-ferme abia în ultimii ani a început să se intensifice, oferind şi avantajul unor profituri rapide, având în vedere că durata unui ciclu de cultură este în jur de 80 de zile.

    9.Plantele medicinale şi aromatice, cultivate în sistem ecologic, au devenit deja o afacere de succes şi la noi. Sunt destinate industriei medicamentelor, a suplimentelor alimentare, cât şi în cea a cosmeticelor.

    10.Produsele bio nealimentare – textile ecologice (în primul rând, bumbac), produsele naturiste pentru igiena personală, aromoterapie, nu au încă o pondere foarte mare.

     Sursa: www.dli.ro

    Credite foto: shutterstock.com

    Te-ar mai putea interesa

    Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!