• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Reducerea normei de venit în agricultură! Iată cererea care trebuie depusă la ANAF

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii care au suferit pagube din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile pot cere reducerea normei de venit care se plătește pentru agricultură. Este vorba despre suprafețele care sunt afectate peste 30% destinate producţiei agricole vegetale sau animalele deţinute.

    Procedura se aplică persoanelor fizice care desfăşoară activităţi agricole, individual sau într-o formă de asociere, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii. Astfel, trebuie ca venitul net să fie stabilit pe bază de norme de venit, pierderea – în proporţie de 30% – să se regăsească pe fiecare categorie de produse vegetale sau categorie de animale, iar cel interesat trebuie să fi depus formularul 221 “Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit”.

    În declaraţie, contribuabilii înscriu suprafeţele destinate producţiei agricole vegetale şi efectivele de animale, fără a se lua în considerare pierderea înregistrată, ca urmare a evenimentelor care permit reducerea normei de venit.

    Cum se face constatarea pagubelor şi evaluarea pierderilor

    Acestea se fac, la cererea persoanelor sau a asocierilor fără personalitate juridică, de o comisie numită prin ordin al prefectului, iar  formularul “Cerere pentru constatarea pagubelor şi evaluarea pierderilor produse de calamităţile naturale în cazul culturilor agricole/efectivelor de animale, se depune la unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a întâmplat evenimentul, în cel mai scurt timp de la data producerii acestuia, în cazul distrugerii ori vătămării culturilor agricole, plantaţiilor ori a rodului viilor, plantaţiilor pomicole, de hamei şi de arbuşti fructiferi, pieirii animalelor, păsărilor şi familiilor de albine. În cazul pagubelor care privesc efective de animale, păsări sau familii de albine, la cerere se anexează şi certificatul sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit.

    Cererea se depune pentru toate suprafeţele afectate şi animalele pierite, deţinute pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale.

    Pentru a solicita reducerea venitului anual, se depune la organul fiscal central competent, potrivit legii, formularul “Cerere privind reducerea venitului anual din activităţi agricole, stabilit pe bază de norme de venit“. În situaţia în care activitatea agricolă se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, cererea privind reducerea venitului anual din activităţi agricole, stabilit pe bază de norme de venit, însoţită de documentele justificative, se depune la organul fiscal central la care asocierea este înregistrată în evidenţa fiscală.

    ATENŢIE! Cererea privind reducerea venitului anual din activităţi agricole, stabilit pe bază de norme de venit, se depune pe perioada de prescripţie a dreptului de stabilire a impozitului pe veniturile agricole, aferent anului pentru care s-au înregistrat pierderile. 

    Sursa: Legestart.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor