• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PREȚUL GRÂULUI: Fermierii se tem de o prăbușire la 40 de bani pe kilogram

    agrointeligenta.ro

    Prețul grâului – cel de pe bursele internaționale, din portul Constanța sau chiar cel centralizat de Ministerul Agriculturii, diferă cu mult față de prețul pe care fermierii îl obțin în realitate la negocierile cu traderii. Potrivit datelor obținute de Agrointeligența de la mai mulți fermieri, s-a ajuns deja până la 47 de bani pentru un kilogram de grâu în județul Dolj, la tranzacțiile cu cel mai cunoscut trader străin care activează pe piața din România. 

    Prețurile la care achiziționează cereale traderii sunt, de regulă, confidențiale. Dar fermierii vorbesc între ei și spun că producția bună de anul aceasta pune presiune pe valoarea grânelor, mai ales că întârzierea subvențiilor – deci lipsa lichidităților, îi obligă pe mai toți agricultorii să vândă măcar o parte din producție la recoltare. Doar astfel își pot acoperi cheltuielile făcute, deci datoriile către firmele de inputuri și bănci.

    Nemulțumirea este cu atât mai mare cu cât, dacă acum vând grâul cu 0,47 de lei – situație deja semnalată în județul Dolj, fermierii spun că au plătit 2 lei pe kilogramul de sămânță. Și fermierii din zona Moldovei sunt foarte îngrijorați întrucât prețul grâului a pornit la începutul campaniei de la 62 de bani/kg, a ajuns la 50 de bani, iar producătorii agricoli se tem că va coborî spre 40 de bani/kg, după cum ne-a declarat fermierul Vasile Mihalachi din județul Vaslui.

    Prețuri mai mari în datele centralizate de Ministerul Agriculturii

    harta preturilor la cereale
    Harta prețurilor la cereale la data de 13 iulie

    Prețurile cu care fermierii vând grâul ”gravitează” în jurul valorii de 50 bani în cele mai multe tranzacții cu marii traderi. Cu toate acestea, datele centralizate săptămânal de instituțiile subordonate MADR spun altceva. Pe 13 iulie, cel mai mic preț mediu era cel din zona Banatului -544 lei pe tonă, urmat de cel din partea de nord-vest – 550 de lei pe tonă. În rest, în partea Moldovei și în Oltenia, agricultorii încasează 580, respectiv 585 de lei, în timp ce fermierii din Muntenia, din centrul țării sau din Dobrogea ”săreau” binișor de 600 de lei pe tonă.

    Pe 13 iulie, prețul grâului comercializat în portul Constanța era de 172,90 de dolari, adică aproape 700 de lei pe tonă.

    Sursa grafică: Adevarul.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!