• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agrostar a deschis 7 centre de consultanță pentru accesarea fondurilor europene

    agrointeligenta.ro

    Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe Agrostar a creat o rețea de șapte Centre Regionale, care oferă, prin Agricultura Agrostar SRL, în parteneriat cu SC Gapa SRL, consultanță și sprijin în vederea accesării de fonduri europene prin PNDR-Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, dar și prin alte programe europene. Centrele funcționează în Alexandria, Rm. Vâlcea, Constanța, Galați, Buzău, Focșani și București.

    Măsurile pe care Agrostar le propune beneficiarilor PNDR vizează atât dezvoltare de activități agricole, cât și neagricole în mediul rural cum ar fi: Submăsura 6.1-Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri; Submăsura 6.3-Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici; Submăsura 4.1-Investiții în exploatații agricole (fermele de familie); Submăsura 6.2-Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zonele rurale; Submăsura 6.4-Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole.

    Agricultura românească a avut și are în continuare un rol important în economia românească, iar în condițiile unei bune absorbții a fondurilor europene, care ar stimula antreprenoriatul, România ar putea deveni o adevărată putere agricolă a Europei, cu condiția să beneficieze și de un sprijin guvernamental substanțial și constant. Credem cu tărie că prin accesarea de fonduri europene destinate dezvoltării mediului rural, investiții în educație și formare, precum și informarea locuitorilor de la sate, mediul rural ar cunoaște o dezvoltare atât în plan economic, cât și social. Specialiștii noștri oferă sprijin atât în pentru întocmirea documentației necesare accesării măsurilor, cât și pe întreaga perioadă de derulare/implementare a proiectelor, astfel încât solicitanții să beneficieze de cele mai bune servicii de consultanță”, declară președintele Agrostar, Niculae Ștefan, prin intermediul unui comunicat de presă.

    De asemenea, Centrele oferă consultanță și pentru accesarea de fonduri prin programele operaționale: POCA (Program Operațional Capacitate Administrativă); POCU (Program Operațional Capital Uman); POIM (Program Operațional InfrastructuraMare); POPAM (Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime) etc.

    Cei care doresc să beneficieze de consultanță au la dispoziție următoarele locații:

    Alexandria – Str. Ion Creangă, nr.63; persoană de contact Rodica Pipera; mail [email protected]; tel: 0784.122.888)
    Rm. Vâlcea – Str. Calea lui Traian, nr. 135, bl. N2, parter; persoană contact Clara Burghelea; mail: [email protected]; tel 0752.182.815
    Constanța – Pța Ovidiu, nr. 11 A, Bloc A Sfat; persoană contact Cristi Toma; mail:[email protected]; tel.0736.122.789
    Galați – Str. Portului, nr.23, complex administrativ, corp A, et. 2; persoană constct Laura Cristian; mail: [email protected]; tel: 0756.011.868
    Buzău – Str. Hangarului, nr. 8; Persoană contact Olteanu Vasile; mail:[email protected]; 0758.302.886
    Focșani – Str. Maior Gh. Sava, nr.3, Persoană contact Avram Mihaela; [email protected]; tel: 0723.456.873
    Federația Agrostar – Str. Copăceni, nr.46, sector 3, București; Persoan[ contact Ionuț Ifrim; [email protected]; tel 021.311.15.14

    Te-ar mai putea interesa

    Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!