• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum se vor schimba regulile subvențiilor pentru ovine în 2017

    agrointeligenta.ro

    Liderii crescătorilor de ovine au găsit soluția pentru ca un număr cât mai mare de crescători de ovine să încasaze sprijinul cuplat pentru anul 2017. La reuniunea de lucru a federațiilor din sectorul oieritului a fost prezentată schema după care vor fi modificate criteriile de eligibilitate pentru plata acestei subvenții condiționate în acest moment de înscrierea animalelor în Registrul de rasă.

    În ședința ce a avut loc la finele săptămânii treute la Sibiu, oierii au discutat și un subiect extrem de important pentru sector și anume înscrierea efectivului în Registrul genealogic al rasei și COP, controlul oficial al performanţelor, condiție ce a devinit obligatorie din 2016 pentru ca oierii să primească sprijinul voluntar cuplat.

    La începutul cestui an doar 500-600 de mii de capete ar fi fost înscrise ceea ce înseamnă că pentru 2016 restul crescătorilor rămân doar cu ANT-ul, adică cu subvenția de la bugetul de stat. De menționat că pentru a putea beneficia de sprijinul cuplat – plată direct din fonduri europene, fermierii trebuie să aibă un efectiv de minimum 150 şi pot încasa subvenția pentru maximum 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie, inclusiv, pe beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA, care au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare a SCZ.

    O soluție pentru ca unu număr cât mai mare de fermieri să încaseze acești bani ar fi o piramidă de ameliorare iar în funcție de aceasta să fie distribuiți banii. În acest fel, conform schemei, numărul animalelor eligibile ar crește la 3 milioane de capete pentru anul de cerere.

    Există o piramidă a ameliorării care se poate încadra în ferme, eu am cerut de foarte mult timp să există o clasificare clară adică ferme de elită, ferme candidate la ferme de elită, fermă de înmulțire, fermă comercială, etc. Sunt mai multe criterii care trebuiau să fie luate în seamă iar noi am ridicat problema din 2010 dar am sperat că măcar în 2014 cineva ne va băga în seamă la Ministerul Agriculturii”, ne declara în ianuarie Ionică Nechifor, secretar general al Federației Romovis și cel care a postat pe pagina sa de Facebook și varianta finală a schemei exploatațiilor.

    subventii ovine

    Pentru ca noile reguli de eligibilitate la plata sprijinului cuplat să se aplică pentru anul de cerere 2016, România treuia să notifice Comisia Europeană privind schimbările pe care dorește să le facă până pe 1 august.

    Te-ar mai putea interesa

    Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an! Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! APIA a început plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar. Termen final: 31 august Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei

    Ultimele știri

    Rusia a atacat o navă transportatoare de grâu în Marea Neagră. Un marinar ucrainean a fost ucis Irigațiile s-au oprit în Ialomița după scăderea nivelului Dunării. Fermier: „Acum nu avem apă deloc” Cod roșu în legumicultură: caniculă și prețurile dezastruoase. Ion Păunel: Cerem sprijin pentru pierderi! Agricultură pe Cod roșu de caniculă. ”Nu putem lucra la ce uscătură este acum, se rup efectiv utilajele” Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România