• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Firul banilor de la APIA către fermieri. Unde se blochează plata subvențiilor!

    Roxana Dobre -

    Întârzierea subvențiilor! Fermierii care nu au primit niciun leu de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) se întreabă unde stau blocați banii! APIA a trimis în ultimele zile cifrele cu autorizările la plată ale producătorilor agricoli dar numărul celor plătiți este considerabil mai mic decât al celor autorizați!

    Agenția de plăți a precizat recent că banii pentru Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) intră în 3-4 zile în conturile fermierilor iar Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ) chiar de a doua zi. De ce se complică plățile la ANT?

    Am cerut lămuriri cu privire la întârzierea plăților la ANT.  Există doi pași pentru ca banii să ajungă în conturile noastre: după autorizarea la plata a fermierului, făcuta de APIA, se face o cerere către Ministerul Finanțelor pentru obținerea banilor. De la transmiterea cererii catre MF  și până la transferul banilor pot trece, din păcate, mai multe zile. După obținerea banilor de la MF mai durează încă trei zile până intră banii în contul fermierului. Asta este explicația pe care am primit-o. Dupa informațiile mele cred că întârzierea este foarte mare deoarece: cererea banilor de către APIA se face prin intermediul AFIR, care la rândul ei cere banii la MF, care la rândul lui întârzie până dă banii la AFIR, care-i transfera la APIA, care plătește fermierilor și după trei zile intră banii în conturi”, a explicat fermierul Costel Caraș, pe pagina personală de Facebook.

    Acesta le-a promis fermierilor, după ce a stat trei zile în greva foamei, să îi țină zilnic la curent cu cifrele primite de la APIA.  Agenția de plăți are termen până pe 15 august să autorizeze la plată 95 la sută din subvențiile crescătorilor de animale iar restul de 5 la sută până în 31 august. În caz contrar, o spune chiar Costel Caraș, fermierii se vor întoarce cu ”întăriri” pentru a relua greva foamei de data aceasta și în fața APIA, SIVECO și a MF. ”Dacă banii nu se vor plăti conform angajamentelor, voi fi în fața ministerului, în greva foamei, începând cu 16 august de data asta însoțit de mulți fermieri. Vom face o analiză pe 15 august și vom decide dacă începem greva foamei și la MF și la SIVECO”, a anunțat Caraș.


    Te-ar mai putea interesa

    Flori care se plantează în august și înfloresc în septembrie Fermierul Călin Cozma vinde 1.000 de hectare din cele 2.300 pe care le lucrează. Motivul? Vrea să își salveze afacerea! Noua PAC – subvenții APIA la hectar între 130 și 240 de euro

    Ultimele știri

    Florin Barbu, MADR: Fermierii nu vor mai fi chemați la APIA pentru subvenții Când încep ploile. Prognoza meteo până pe 8 septembrie Lista actelor ce se depun la primărie pentru a primi despăgubiri de secetă la culturile din acest an