• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce producții a obținut Dimitrie Muscă la culturile de grâu și de rapiță

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Cel mai cunoscut fermier din Banat nu s-a dezis nici în acest an la nivelul producțiilor realizate la culturile înființate în toamna lui 2015: grâu și rapiță. A avut mari probleme cu fenomenele meteo, dar, în final, a recoltat cantități cu care se poate lăuda. 

    Combinatul Agroindustrial Curtici condus de Dimitrie Muscă nu a fost ferit în acest an de fenomene meteo extreme. Dacă la rapiță, cunoscutul fermier a obținut o producție de 5.000 kg/ha de pe o suprafață de 600 de hectare, la grâu  – unde mizează an de an pe Glosa de la Fundulea, a obținut recoltă mai mică decât media anilor trecuți din cauza faptului că peste 1.000 de hectare de grâu au fost calamitate în proporție de 20-25% de căderile de grindină din zonă. Norocul ing. Dimitrie Muscă a fost că și-a asigurat cultura și, după încheierea formalităților, așteaptă despăgubiri de la firma de asigurare.

    Am renunțat la floarea-soarelui pentru că am rapiță și cele două culturi au boli comune, tocmai de aceea am ales să cultiv doar rapiță. În fiecare an mi-am propus să măresc suprafața cultivată cu rapiță, anul acesta am avut în jur de 600 de hectare, iar pentru anul următor mi-am propus să pun 1.200 de hectare. Nu pot pune și floarea soarelui și rapiță. Nu pot spune că o cultură este mai rentabilă decât cealaltă, totul depinde de la an la an, sunt mult conjuncturi care pot trage prețul în jos sau în sus. Am luat această decizie și pentru că, cel puțin la noi în zonă nu se poate întâmpla ca rapița să sufere de secetă, cum se poate întâmpla la floarea-soarelui. La rapiță anul acesta am avut o producție medie de 5.000 kg/ha și 6.257 kg/ha la grâu, asta în condițiile în care am avut 846 hectare și 206 hectare calamitate de grindină între 20 și 25%, cu acte făcute de firma de asigurări”, a declarat pentru Agrointeligența Dimitrie Muscă, fermierul care exploatează peste 7.000 de hectare la Curtici, în județul Arad.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!