• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un formular APIA a reușit să blocheze plățile multor fermieri care așteptau subvenția pentru vaca de lapte

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Formularul-frână! Așa îi putem spune documentului buclucaș din cauza căruia mulți fermieri nu au nici la acest moment subvențiile APIA în conturi. Mai mult, o reinterpretare a legislației a făcut ca lucrurile să fie mult încetinite și producători agricoli care se credeau ”în regulă” au fost convocați de funcționari să dea explicații pentru soluționarea dosarului lor de plată, potrivit fermierului Costel Caraș care mâine, joi – 18 august, va intra în greva foamei în fața Guvernului. El protestează față de întârzierea plăților directe și cere demiterea ministrului agriculturii și a șefului APIA. 

    La cum se mișcă lucrurile la APIA nu avem șanse să vedem banii până la sfârșitul lunii august. Angajații APIA sunt total debusolați din câte îmi dau seama, este o nebunie întreagă. Acești oameni constată o neregulă la un an de la depunerea cererii, blochează dosarul pentru o singură neregulă, cu toate că în dosar mai pot fi încă 5-7 nereguli, dar nu merg mai departe, la prima neregulă se adresează biroului de rezolvare a neregulilor, că am înțeles că au așa ceva. Se blochează dosarul, se trimite acolo, cel mai probabil cei de acolo se mișcă destul de greu, mai ales că vin solicitări din toată țara. După ce primesc o soluție la problema respectivă, dosarul mai înaintează doi metri, iar apare o problemă, iar se blochează dosarul până când chipurile dosarul pare a fi bun de plată. Logica lucrurilor și tot ce fac ei acolo este o tâmpenie”, a declarat Caraș pentru Agrointeligența.

    Fermierul dezvăluie și care au fost problemele care au frânat plata pentru sectorul de creștere a vacilor de lapte.

    Aici sunt și niște probleme tehnice serioase legate de creșterea vacii. Angajații APIA nu acordă nici o importanța acestor detalii. De exemplu au băgat în soft un formular F2, pentru vacile care au fost date la abator, dar acolo legea spune că în termen de zece zile lucrătoare ai obligația să anunți APIA, de la data evenimentului, de la data completării formularului F2, despre eveniment ca să nu ai penalizări. Din neglijență, pentru că îi doare în cot, în loc de zece zile lucrătoare au pus zece zile calendaristice. Asta a generat foarte multe probleme, a început softul să-i dea afară și fermierii nu înțelegeau de ce se întâmplă asta mai ales că au respectat termenul. După asta s-a luat totul de la capăt, s-a modificat softul și tot așa. În ritmul asta cred că vor termina de plătit pentru anul de cerere 2015 abia în 2018, la cum se mișcă lucrurile. Cred că lucrurile astea nu mai trebuiesc tolerate și trebuiesc din rădăcină îndepărtate. Nu se poate să îți bați joc de oamenii care produc, care plătesc taxe. Dacă tratezi oamenii care realizează produsul intern brut așa”, a mai spus fermierul care este și vicepreședinte al Asociației HolsteinRO.

    Vă reamintim că în cursul zilei de marți, 16 august, APIA a comunicat că din totalul de 944.075 cereri unice de plată aferente Campaniei 2015 au fost emise ordine de plată pentru 96,5% din cereri, reprezentând un număr de 911.228 (pentru cel puțin o schema de plată). În ceea ce privește diferența rămasă, respectiv 32.847 cereri aflate pe cursul de autorizare, doar pentru 1,6%, respectiv 15.572 cereri, nu au fost efectuate plăți pe niciuna din schemele de plată. Fermierii sunt însă nemulțumiți și spun că au primit doar o mică parte din bani în conturi, unii chiar zero lei, și că în zootehnie, pragul dosarelor care au primit autorizare pentru plată este de doar 60%.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!