• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministerul Agriculturii: Legumele și fructele de pe piață conțin reziduuri de pesticide, dar nu se depășesc limitele periculoase

    agrointeligenta.ro

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță public faptul că legumele și fructele din România conțin reziduuri de pesticide, dar că nivelul acestora nu încalcă legislația europeană și nu prezintă risc pentru consumatori.

    Legumele şi fructele produse în România sunt controlate din punct de vedere al reziduurilor de pesticide în concordanţă cu prevederile europene, se arată într-un comunicat de presă al MADR. Inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare prelevează probe conform calendarului de prelevare şi le transmit laboratoarelor pentru a fi analizate. La prelevarea probelor se respectă cu strictețe prevederile Ordinului MADR nr. 1256/2005 pentru aprobarea metodelor de prelevare a probelor de plante şi produse vegetale în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea oficială a nivelului de reziduuri de pesticide.

    Analizele chimice sunt realizate în concordanţă cu sistemul de asigurare al calităţii ISO 17025/2005 şi metodele de analiză sunt validate. Pentru asigurarea calităţii analizelor, laboratoarele ACREDITATE RENAR participă anual la teste de competenţe europene organizate de laboratoarele europene de referinţa în domeniu.

    România, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară, dispune de laboratoare dotate cu echipamente performante care pot determina reziduuri de pesticide la nivel de “urme de pesticide”, iar rezultatele acestor controale sunt în parametrii ceruți de legislația în vigoare.

    Conținutul de reziduuri de pesticide, în limitele prevăzute de legislația europeană nu trebuie să afecteze comercializarea produselor românești. Hipermarketurile şi supermarketurile solicită aceste buletine de analiză şi astfel se asigură că produsele sunt conforme.

    ”Din rapoartele de monitorizare realizate anual de către Autoritatea Naţională Fitosanitară rezultă că procentele produselor cu reziduuri de pesticide sunt sub limita maximă admisă, deci nu prezintă nici un risc pentru consumatori. Rapoartele publicate prezintă în mod obiectiv rezultatele, dar interpretarea trebuie să fie una corectă. Nu orice conţinut de reziduu de pesticid înseamnă şi pericol pentru sănătatea umană. Periculoase sunt într-adevăr doar cele ale căror valori depășesc limita maximă admisă. Rezultatele obţinute la aceste controale se înscriu în media la nivel european. Fiind vorba de produse convenționale şi nu ecologice este evident că acestea conțin reziduuri de pesticide, dar care nu depăşesc limita maximă admisă de legislația în vigoare”, se încheie comunicatul MADR.

    Te-ar mai putea interesa

    Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!