• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Lista instituțiilor și a asociațiilor reprezentative care vor forma Comitetul Consultativ din cadrul APIA

    agrointeligenta.ro

    Agenția de Plăți și Intervenție – în dialog direct cu fermierii! În premieră, după ce mulți ani la rând, agricultorii și crescătorii  de animale s-au plâns că deciziile luate la APIA nu fac decât să le pună bețe în roate și să le creeze probleme la obținerea subvențiilor, s-a luat decizia formării unui Comitet consultativ. 

    În exclusivitate, Agrointeligența – www.agrointel.ro vă prezintă componența convenită până la acest moment a acestui for care se va consulta înainte de a se introduce vreo schimbare în accesarea subvențiilor și a altor plăți din fonduri europene.

    Iată lista instituțiilor și a structurilor asociative care fac parte din Comitetul consultativ înființat în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură:

    Constituirea acestui Comitet Consultativ a fost discutată cu fermierii atât de către ministrul agriculturii Achim Irimescu, cât și de premierul Dacian Cioloș. Acesta din urmă le-a promis producătorilor agricoli că nu vor mai exista situații în care APIA să introducă reglementări care să nu fie înainte dezbătute și convenite cu beneficiarii plăților directe. Astfel, prin acest Comitet, toți reprezentanții instituțiilor și organizațiilor reprezentative vor avea un cuvânt de spus la stabilirea criteriilor și în rezolvarea problemelor legate de activitatea APIA. Totodată, forul va asigura o transparență a activității APIA, fermierii fiind informați de evoluția reală a plăților și de chestiunile care vizează subvențiile.

    Componența, o propunere făcută de Federația Pro Agro

    Lista pentru componența Consiliului de la APIA a fost întocmită și înaintată MADR de către Federația Națională Pro Agro care, prin reprezentanții săi – președintele Emil Dumitru și președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, au avut o discuție cu ministrul Achim Irimescu pe această temă.

    ”Am discutat cu conducerea MADR, respectiv domnul ministrul Irimescu despre constituirea Consiliului Consultativ de la APIA. Este foarte important să putem să constituim cât de repede acest Consiliu, astfel încât să reușim să-l facem funcțional și APIA pe viitor să nu mai aibă derapajele pe care le-a avut în trecut. În anexă este specificat foarte clar cine trebuie să facă parte din acest consiliu. Este vorba despre reprezentanți ai MADR, APIA, LAPAR, Federația Națională Pro Agro, Organizația Interprofesională de Cereale, Organizația Interprofesională Prodcom Legume-Fructe, Organizația Interprofesională Vie-Vin și Organizația Interprofesională de carne de porc și carne de pasăre. Aceste sunt entitățile care vor desemna reprezentanți în acest consiliu”, ne-a declarat președintele Federației Naționale Pro Agro, Emil Dumitru.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură