• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Rădulescu – revine președinte al Asociației Fermierilor din România din Federația Națională Pro Agro

    agrointeligenta.ro

    SCHIMBARE-SURPRIZĂ la conducerea unei importante organizații de reprezentare a intereselor fermierilor din România: un președinte se retrage, un fost președinte, membru-fondator, îl înlocuiște și preia cea mai înaltă funcție în Asociația Fermierilor din România. Este vorba despre fostul consilier prezidențial Adrian Rădulescu, cel care a preluat funcția de președinte deținută până în prezent de agricultorul Ștefan Poienaru, cel care a decis să facă un pas în spate.

    ”Asociația Fermierilor din România, membru-fondator al Federatiei Naționale Pro Agro cu sediul în București, Bulevardul Mărăști nr.61, Sector 1, a ales un nou președinte, în persoana domnului Adrian Rădulescu. Fostul președinte, domnul Ștefan Poienaru s-a retras deoarece nu mai poate să se ocupe de conducerea asociației”, se arată într-un comunicat de presă al AFR, transmis redacției Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Același document specifică și că Adrian Rădulescu este membru fondator al AFR și a fost președinte din anul 1996, anul înființării asociației, până în anul 2004.

    AFR este unul din membrii importanți ai Federației Naționale Pro Agro, structură cu reprezentativitate la nivel național și condusă de președintele Emil Dumitru.

    Te-ar mai putea interesa

    APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare Sorin Moise, senator: ”Ce le pregătește Ministerului Mediului agricultorilor: reducerea cu 50% a pesticidelor și a fertilizanților” Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat! Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an! Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei

    Ultimele știri

    Rusia a atacat o navă transportatoare de grâu în Marea Neagră. Un marinar ucrainean a fost ucis Irigațiile s-au oprit în Ialomița după scăderea nivelului Dunării. Fermier: „Acum nu avem apă deloc” Cod roșu în legumicultură: caniculă și prețurile dezastruoase. Ion Păunel: Cerem sprijin pentru pierderi! Agricultură pe Cod roșu de caniculă. ”Nu putem lucra la ce uscătură este acum, se rup efectiv utilajele” Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România