• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ROBERT REKKERS – Agricover, la TOP 100 FERMIERI: ”În Olanda, fermierii au DE 10 ORI MAI MULTE FONDURI DISPONIBILE decât în România”

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    De zece ori mai mulți bani pentru fermierul olandez! Cam așa se prezintă situația atunci când se realizează paralelă între fondurile disponibile fermierilor din Olanda, comparativ cu sumele pe care le au la dispoziție producătorii români. Deși țara noastră are aproape de zece ori mai mulți fermieri decât Olanda și o suprafațăagricolă însemnată, fondurile disponibile sunt de numai patru miliarde de euro pe an, față de Țara Lalelelor care dispune de 40 miliarde de euro/an. Afirmația a fost făcută de Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN, prezent sâmbătă, 5 noiembrie la Balul Fermierilor și la lansarea numărului special al revistei Agrointeligența – TOP 100 FERMIERI – Ediția 2016.

    Accesul fermierilor români la credite nu este nici pe departe unul facil, așa cum se întâmplă în țări precum Olanda, Franța sau Germania, acolo un producătorii agricoli primesc pachete de finanțare cu dobânzi preferențiale. Compania Agricover Credit IFN își propune să ofere soluții financiare adaptate nevoilor fermierilor, cu acces facil la bani și fără un ”munte” de documente.

    ”Trebuie mereu să vă oferim cele mai bune servicii, cele mai bune soluții inovatoare. Am auzit și de la ministrul Irimescu cât de multe probleme sunt în România. Sunt olandez – știți câți bani sunt disponibili în Olanda pentru fermieri? În fiecare an, în termen de credite și fonduri de zece ori mai mult decât în România, în jur de 40 miliarde de euro pe an. Aici, în România, vorbim despre 4 miliarde pe an, foarte puțin în contextul în care numărul fermierilor este mare și suprafața agricolă este de zece ori mai întinsă decât cea a Olandei”, a declarat Robert Rekkers, Director General al Agricover Credit, prezent sâmbătă, 5 noiembrie la Balul Fermierilor și la lansarea numărului special al revistei Agrointeligența – TOP 100 FERMIERI – Ediția 2016.

    Fermierii au nevoie rapid de bani

    Potrivit Directorului General al companiei Agricover Credit IFN, mult-mediatizatul Fond de Creditare pe care ministerul Agriculturii se pregătește să-l pună în funcțiune începând de anul viitor nu este o soluție reală, atât timp cât banii ar putea să ajungă în ferme tot la fel de greu cum ajung și în cazul creditelor luate de la bănci.

    Trebuie să oferim mai mulți bani fermierilor, mai multe soluții inovatoare. Costurile soluțiilor financiare sunt importante, dar la fel de important este și accesul la credite. Sună bine un Fond de Creditare, dar dacă stai și aștepți două, trei luni și nu primești bani? Modelul Agricover este diferit și funcționează pentru că oferă rapid și nebirocratic soluții pentru dvs. Vreau să lucrez cât mai mult cu dumneavoastră anul viitor, avem mai multe resurse, mai multe produse pentru fermieri. Vrem să creștem la nivel european și aș fi foarte onorat să lucrați cu noi anul viitor”, le-a transmis Robert Rekkers fermierilor români prezenți la eveniment și nu numai.

    Te-ar mai putea interesa

    Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!