• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CRESCĂTORII de ANIMALE, AȘTEPTAȚI LA APIA!

    Roxana Dobre -

    Fermierii, așteptați de urgență la APIA. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește crescătorilor de animale că mai pot depune cereri de subvenții până pe 7 iulie. Este vorba mai exact despre ajutorul excepțional acordar producătorilor de lapte care dețin între 3 și 9 capete și nu s-au încadrat la plata Sprijinului Cuplat Zootehnic (SCZ). 

    Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice (PJ), persoane fizice (PF), persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II), și întreprinderi familiale (IF) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

    Cererile pentru această schemă de ajutoare de adaptare excepțională destinată producătorilor de lapte se depun la Centrele județene ale APIA până la data de 7 iulie 2017, inclusiv, însoțite de următoarele documente (care se prezintă și în original):

    După caz:

    Potrivit unei informări emisă de APIA Mureș, semnată de directorul executiv Ovidiu Săvâșcă, uma alocată pentru acest tip de ajutor excepțional este de 24.284.644,98 lei, echivalent a 5.448.041,5 euro, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

    Plățile pentru ajutoarele de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor se efectuează până la data de 30 septembrie 2017.

    Vă reamintim că aceasta este cea de-a doua sesiune de depuneri din acest an termenul inițial impus de Ministerul Agriculturii și fiind 2 mai. MADR a decis să mai dea o șansă crescătorilor de vaci de lapte care au între 3 și 9 capete și astfel mai au la dispoziție să depună documentele până la 7 iulie inclusiv.


    Te-ar mai putea interesa

    Licitație deschisă de ADS pentru 2.000 ha de teren agricol. Lista suprafețelor disponibile Legea dronelor agricole – în Parlament! Fermierii își vor înregistra dronele și vor notifica fiecare zbor la ANF Ajutorul pentru mieluțe se acordă și în acest an? Ce a răspuns ministrul Barbu despre subvenția din oierit

    Ultimele știri

    Autoritățile îndeamnă fermierii să nu cultive semințele primite gratuit, prin colete dubiase din China Doi miri au fost bătuți în ziua nunții de un fermier care i-a prins făcând poze în lanul lui de floarea-soarelui O fermă din România este obligată să sacrifice aproape 1.000 de porci din cauza pestei porcine