• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VESTEA MINISTRULUI AGRICULTURII pentru fermieri: SE ÎNTÂMPLĂ DE LA 1 IANUARIE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    SE ÎNTÂMPLĂ de la 1 ianuarie 2017! Fermierii primesc o veste bună mai ales că în anul 2016 au fost greu încercați din cauza întârzierilor la subvenții. Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a declarat astăzi că pentru cei care au investit în zootehnie vin vremuri mai bune: se va deschide piaţa din Turcia pentru România la bovine vii și carnea de vită. Discuţii avansate pentru exportul cărnii de porc se poartă şi cu Japonia, Coreea şi Statele Unite.

    „Până acum nu aveam voie nici măcar să tranzităm Turcia. De asemenea, nu mai avem nici o restricţie pe piaţa europeană la carnea de porc”, a precizat Achim Irimescu. Acesta a arătat că România se află în discuţii avansate cu Japonia şi Coreea pentru exportul de carne de porc.

    „Am discutat şi cu oficialii din Statele Unite pentru ca producătorii români să poată exporta carne de porc începând din 2017”, a spus ministrul Agriculturii.

    Cu toate acestea, România importă carne de porc. Achim Irimescu a spus că una din cauze este legată de numărul redus de porcine care se află în fermele comerciale, comparativ cu fermele mici. „Pe de altă parte, din cauza embargoului impus Rusiei, pe fondul unei supraproducţii, în România a intrat carne de porc foarte ieftină. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu laptele, fiind afectaţi în special micii producători”, a declarant Irimescu.

    Sursa: www.zf.ro

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!