• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FONDURI EUROPENE pentru APICULTORI. Sprijinul de 15.000 de euro, accesibil acum și STUPINELOR CU 76 DE FAMILII DE ALBINE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Veste bună pentru apicultorii care până acum nu puteau să acceseze fonduri europene din cauza dimensiunii stupinei pe care o dețineau, adică numărul de familii. Cati Dobre, șef serviciu în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a anunțat vineri că dimensiunea minimă economică a fermelor mici a scăzut la 4.000 de standard output, adică producție standard (SO), ceea ce înseamnă că, practic, se mărește plaja celor care pot accesa aceste submăsuri.

    Mai multe ferme de dimensiuni mici vor putea accesa bani europeni prin submăsura 6.3 din Planul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), după ce a fost redus pragul de producție minimă de la care fermierii pot solicita finanțare, a declarat, vineri, Cati Dobre, șef serviciu în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

    Potrivit acesteia, ghidurile sunt în curs de finalizare și vor fi publicate cât mai repede posibil. Până acum, erau considerate ferme mici cele cu o producție între 8.000 și 11.999 SO.

    Citiți și:

    Ce sunt coeficienții de producție standard și cât influențează dimensiunea fermei în accesarea fondurilor europene prin PNDR

    La rândul său, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, a precizat că, în urma acestor modificări, vor deveni eligibili și apicultorii cu mai mult de 75-76 de familii de albine. ”Înseamnă că se vor încadra cei cu 75-76 de familii de albine, față de 153 de familii, cum era până acum, ceea ce este un lucru foarte bun și poate că ar trebui făcute demersuri să se modifice și la submăsura 6.1 (Instalarea tinerilor fermieri — n.r.), pentru că acolo nu prea vom avea apicultori care să se apropie de acest prag”, a spus Fetea, prezent la același eveniment. Menționăm că potrivit Regulamentelor europene, valoarea SO valabil pentru familiile de albine este de 52,26.

    Potrivit site-ului AFIR, submăsura 6.3 din PNDR, denumită „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, are ca scop sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei (în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii) și îmbunătățirea calității activelor fixe.

    De precizat că stupina trebuie să fie înregistrată ca microîntreprindere/întreprindere mică, să fie înregistrată de solicitant, în nume propriu sau sub forma de organizare eligibilă pentru accesarea sprijinului cu cel puțin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului prin intermediul submăsurii 6.3, în Registrul Unic de Identificare – APIA și/ sau în Registrul Național al Exploatațiilor – ANSVSA, precum şi la Primărie în Registrul Agricol.

    Nu se pot ”sparge” stupine pentru accesarea fondurilor europene, această acțiune fiind considerată ca o creare de condiții artificiale și fie nu veți primi bani fie, la verificări, îi veți returna.

    Apicultorii care pot accesa banii europeni trebuie:

    Sprijinul nerambursabil este de maximum 15.000 de euro, care se acordă în două tranșe astfel: 75% din cuantum la primirea deciziei de finanțare, iar 25% în maximum trei ani de la decizie.

    Sursă selectivă: www.agerpres.ro


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor