• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MINISTRUL PETRE DAEA, în mijlocul FERMIERILOR!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Întâlnire importantă între fermieri și șeful de la Agricultură! Ocazia cu care producătorii agricoli vor putea afla, direct de la ministrul Petre Daea, care este situația plăților APIA, care sunt programele de sprijin pentru agricultură și alte informații care le vizează activitatea. 

    Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu-Mureș va găzdui vineri, 24 februarie, ora 11:00 lucrările Adunării Generale a Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), printre invitați numărându-se și ministrul Agriculturii Petre Daea.

    ”Printre cei care vor onora cu prezența se numără și ministrul Agriculturii Petre Daea. Sunt câteva necunoscute care nu le putem discuta acum, doar vineri la momentul Adunării Generale, când va fi și ministrul de față. Este prima întâlnire acasă la noi cu ministrul. Dânsul și-a exprimat dorința să vină, la care noi am răspuns favorabil. Este o dovadă că dorește să ne asculte. Nu îi va fi deloc ușor cu noi, deoarece o să aibă de lucru cu crescătorii, cei informați, oameni de valoare nu tot felul de oameni care își dau cu părerea”, a declarat Iacob Boca, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine Mureș.

    Printre subiectele la zi din cadrul ședinței se află și sprijinul cuplat zootehnic acordat pentru sectorul creșterii vacilor.

    ”În cadrul Adunării Generale vor adera noi județe la Federație, care numără în jur la 37 de filiale la momentul actual. Sunt multe de dezbătut, tot de ține de vacă, mai ales după discuțiile de la Bruxelles, referitoare la sprijinul pe cap de vacă care era aproape să-l pierdem, a mai declarat Iacob Boca pentru www.zi-de-zi.ro. 


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor