AVERTISMENTUL unui CERCETĂTOR ROMÂN: ROȘIA TRADIȚIONALĂ va dispărea! Se preferă SOIURILE NOI ȘI REZISTENTE!
Roxana Dobre – Agrointeligența
Gustul dulce și pulpa zemoasă a roșiilor din grădina bunicilor ar putea să devină doar o amintire frumoasă în curând, avertizează unul dintre cei mai apreciați cercetători români, Costel Vânătoru. Acesta spune că, din cauza schimbărilor climatice, a dăunătorilor şi bolilor din ce în ce mai numeroase şi mai agresive, cultivatorii abandonează soiurile vechi, vulnerabile, pentru plante mai rezistente.
Într-un interviu pentru Adevarul.ro, cercetătorul buzoian Costel Vânătoru a tras un semnal de alarmă legat de dispariția lentă dar sigură a soiurilor românești, foarte gustoase și înlocuirea lor cu soiuri mai rezistente din import. ”De regulă, soiurile acestea locale, foarte gustoase, nu au rezistenţă foarte bună la boli şi stres termic. Dacă luăm tomata Inimă de Bou, ea este apreciată pentru gust, pentru fructul mare, zemos, însă rezistenţa ei genetică la viroze, la boli, este slăbuţă. Intervine selecţia pieţei, pentru că grădinarii încep să se orienteze către soiurile rezistente, în detrimentul altor calităţi”, a punctat cercetătorul buzoian.
Acesta spune că legumicultorii, fie ei profesioniști sau amatori, vor înlocui legumele tradiţionale cu soiuri mai rezistente, îmbunătăţite prin cercetare.
”O să asistăm la o înlocuire în cultură a legumelor tradiţionale cu soiuri mai rezistente, îmbunătăţite prin cercetare. Din păcate, o parte dintre dăunători nu pot fi combătuţi sau foarte greu pot fi combătuţi. Trebuie să vii cu insecticide şi fungicide scumpe. Cea mai bună soluţie pentru a evita aceste chimicale, tratamente, este folosirea unui material genetic, soiuri şi hibrizi, cu rezistenţă genetică la dăunători dar şi la stresul provocat de schimbările climatice. De aceea, în rândul legumicultorilor există de câţiva ani tendinţa de a se orienta către plante mult mai rezistente”, a mai spus renumitul legumicultor și cercetător.
Există în prezent măsuri pentru conservarea acestor soiuri?
Dezinteresul autorităților pentru conservarea soiurilor prețioase pentru legumicultură este de neînțeles pentru Costel Vânătoru cu atât mai mult cu cât aceasta este o treabă care ţine chiar de securitatea alimentară.
”Aici este cea mai mare tragedie, pe care statul a lăsat-o de izbelişte, şi anume conservarea patrimoniului genetic. Aceasta este o treabă care ţine chiar de securitatea alimentară, naţională, pentru că vorbim de resursele genetice, cele care ar trebui să ne asigure nouă pâinea, pâinea viitorului, ori, aceste resurse genetice nu au fost conservate. Nu avem un program naţional bine pus la punct de conservare ştiinţifică, făcută pe principii moderne, aduse la zi. Din păcate, efectele se văd şi deja s-au pierdut foarte multe creaţii româneşti valoroase”, a mai spus cu mâhnire cercetătorul.
Cu toate acestea, echipa de cercetători de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău are o activitate în conservarea soiurilor româneşti de legume şi zarzavaturi chiar și fără susținerea statului.
”(…) Da, dar o facem noi, fără a avea un program naţional, din patriotism. Am iniţiat această activitate de recuperare a unor soiuri inestimabile de plante în urmă cu vreo 20 de ani. De exemplu, acum lucrez cu un coleg din Brăila la reabilitarea unui soi de varză foarte valoros, soi românesc, Licurişca. Era cultivată şi foarte apreciată pentru foaiea subţire, aşa cum este şi varza de Buzău. Sunt multe alte soiuri în pericol. A trebuit să caut prin bănci de gene ale străinilor ca să găsesc vinete Danubiana, vinete bucureştene sau tomate Bizon, tomate ţigăneşti, care erau cultivate altădată. De ce oare germanii conservă tomata de Ţigăneşti. De ce l-ar interesa buruiana noastră de la Ilfov? O ţine pentru că ştie că este o resursă genetică ce poate fi valorificată atunci când piaţa o cere iar cu ajutorul ei se pot obţine soiuri noi şi valoroase”, a explicat cercetătorul buzoian.
Ce se mai poate face
Primul pas pe care trebuie să îl facă statul este conservarea patrimoniului şi finanţarea selecţiilor conservative. Pentru conservarea patrimoniului genetic, trebuie însă resurse financiare mari. ”Se munceşte enorm pentru obţinerea unui soi, de obicei peste 15 ani, iar după obţinere trebuie ca cineva să răspundă pentru păstrarea purităţii lui. Dacă nu i se asigură selecţia conservativă, adică să i se menţină această puritate an de an, automat soiul se depreciază şi piere. Înainte, această activitate, selecţia conservativă, de păstrare a autenticităţii soiului, era finanţată de stat însă a fost lăsată de izbelişte. Trebuie finanţată în regim de urgenţă această activitate”, a conchis Costel Vânătoru.
Costel Vânătoru este doctor în horticultură, coordonator al Laboratorului de Genetică şi Ameliorare din cadrul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău.
Interviul integral pe Adevarul.ro
