• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România, ţara de unde medicii nu pleacă doar în străinătate. Merg şi în Caravane, în satele unde este nevoie de ei!

    agrointeligenta.ro

    Despre medici care aleg să vindece pacienţii unei alte ţări, despre sistem sau lipsa dotărilor din spitale se vorbeşte în mod constant. Prea puţin se spune însă despre sat şi problemele lui, despre nenumăratele localităţi în care nu există nici măcar un medic de familie, iar distanţa şi lipsa mijloacelor materiale reuşesc să îi ţină pe locuitori departe chiar şi de îngrijirile medicale de bază.

    Soluţii există şi pot fi mai uşor implementate atunci când companiile înţeleg şi aleg să se dedice unor astfel de cauze. Un bun exemplu este dat de Bayer România.

    pacienti din satele romanesti

    2.000 de pacienţi consultaţi în 6 luni. Şi lista rămâne deschisă

    Din iulie 2016, Bayer România s-a alăturat Asociaţiei „Caravana cu Medici”, o organizaţie ne-guvernamentală formată din 250 de medici specialişti, rezidenţi şi studenţi la medicină, uniţi de un scop nobil: dorinţa de a acorda asistenţă medicală gratuită oamenilor din zonele rurale izolate ale ţării.

    Cât de greu este să îndeplineşti un astfel de vis? Foarte – de la alcătuirea şi instruirea echipelor pentru activitatea de teren, la efortul depus în weekend-uri lungi, cu sute de consultaţii şi terminând cu obţinerea sprijinului financiar care să facă proiectul să continue.

    Cu sprijinul Bayer România, 6 caravane au devenit posibile, iar locuitorii din Priboieni (Argeş); Partizani (Tulcea); Teişani (Prahova); Chiliile (Buzău); Fântânele (Prahova) şi Ţibăneşti (Iaşi) au putut sta de vorbă cu o echipă multi-disciplinară de medici. Pentru unii, a fost chiar prima întâlnire cu omul în halat alb, pe care nu credeau să îl întâlnească vreodată.

    12 deplasări programate în 2017

    Credem că atunci când ne unim forţele, putem realiza lucruri mari, care realmente să schimbe în bine viaţa oamenilor. Într-o Caravană nu se dau doar veşti bune, însă fiecare consult poate face diferenţa dintre «la timp» şi «prea târziu». E un proiect aducător de speranţă, pe care ne bucurăm să îl putem susţine şi în acest an”, spune Ruxandra Pirojoc, Director de Comunicare Bayer România.

    Parteneriatul dintre Bayer România şi Asociaţia „Caravana cu Medici” merge mai departe în 2017, cu noi locaţii şi noi poveşti ce aşteaptă să fie descoperite.

    Te-ar mai putea interesa

    Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană!

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!