• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • JOHN DEERE și MICHELIN organizează CAMPIONATUL TRACTORIȘTILOR!

    agrointeligenta.ro

    John Deere și Michelin caută cel mai bun operator de tractor din Europa. Cele două companii și-au unit forțele pentru a organiza ”Campionatul European al Tractoriștilor”, eveniment ce va avea loc în luna iunie. În total, 16 operatori din toată Europa vor concura, fiecare ”la volanul” unui tractor John Deere 6250R. Concursul se va ține în Franța, pe pista de testare a celor de la Michelin, în Clermont-Ferrand, competiția urmărind nu doar viteza de deplasare, ci și modul eficient și strategia operatorului pentru a economisi carburant. De precizat că în lista țărilor din care se pot înscrie participanții NU figurează și România!

    Pentru a ajunge să concureze în Campionatul European al Tractoriștilor, cei interesați trebuie să completeze o cerere online (în lista țărilor care pot participa nu se regăsește și România, însă detalii și formularul de înscriere le găsiți AICI), apoi va urma o competiție online pentru aprecieri (like-uri) pe pagina Campionatului. Cei 16 care vor aduna cele mai multe aprecieri vor fi invitați la centrul Michelin și își vor putea reprezenta țara în acest inedit concurs european.

    Locația aleasă pentru desfășurarea concursului de tractoare este și ea specială. Este una dintre cele mai lungi piste din lume, având 41 de kilometri, iar măiestria operatorilor va fi pusă în valoare pe opt tractoare John Deere pregătite de cursă. Fiecare cu câte 300 de cai putere, mașinile agricole vor avea de tractat o remorcă de la Joskin și vor fi echipate cu anvelope Michelin.

    Înainte de a lua startul în concurs, operatorii tractoarelor vor putea să își aleagă propria strategie, să își facă setări personalizate pe tractor și să opteze pentru presiunea pe care o consideră potrivită în anvelope. Apoi vor avea de parcurs o cursă pe asfalt, dar și pe teren viran, ținta finală fiind de a se deplasa nu doar repede, dar și cu un consum cât mai mic și cu o compactare minimă a solului. În final, fiecare concurent va fi punctat pentru viteză, eficiența consumului de carburant, compactarea solului și abilitățile sale de operare a tractorului.

    Scopul competiției este de a pune în evidență modul prin care operatorii cu experiență pot îmbunătăți performanțele tractoarelor lor, iar rezultatele vor arăta cum tractoriștii pot economisi atât timp, cât și bani luând deciziile corecte și făcând setările corecte la mașinile agricole cu care lucrează!

    Până la acest moment, în lista țărilor de unde se pot face înscrieri nu figurează și România. Operatorii pot selecta în formular doar state membre UE precum: Cehia, Polonia, Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Germania, Portugalia sau Marea Britanie și Irlanda.

    Te-ar mai putea interesa

    Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!