• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 24 APRILIE – TERMEN PENTRU TOȚI OIERII!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Astăzi, luni – 24 aprilie, ultima zi pentru oieri! Crescătorii de oi trebuie să știe că astăzi este ultima zi în care mai este permisă transhumanţa oilor pe terenuri agricole, reiese din Legea vânătorii. Actul normativ afectează în primul rând turmele de oi care urmează să urce la munte şi reglementează inclusiv numărul de câini care pot însoţi o turmă.

    Potrivit Mediafax.ro, la sfârşitul anului trecut, Guvernul Cioloş a prelungit, prin ordonanţă de urgenţă, suspendarea prevederilor unui articol din Legea vănătorii, pentru a permite păşunatul animalelor domestice în terenul agricol, dar numai în perioada 6 decembrie 2016 – 24 aprilie 2017. Este vorba despre suspendarea „până la 25 aprilie 2017” a Art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

    Interdicţia menţionată poate duce la diminuarea efectivelor de animale, din cauza bolilor pe care le generează lipsa de mişcare şi de acces la surse de apă naturale, şi la degenerarea genetică a populaţiilor de ovine.

    Legea a fost doar ”amânată” atât de Guvernul Victor Ponta și cel condus de Dacian Cioloș dar nimeni nu a modificat definitiv prevederile care interzice pășunatul. Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 22 decembrie 2015, a fost aprobată de fostul Guvern cu mai multe modificări. Una dintre acestea prevede „permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor cu un număr de maximum 300 de animale de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 6 în zona de munte, de 4 în zona de deal şi de 3 în zona de câmpie. Pentru fiecare până la 100 de animale în plus numărul de câini se poate suplimenta cu câte un exemplar, indiferent de zona altitudinală, dar nu mai mult de 10 câini în zona de munte, 7 câini în zona de deal şi 5 câini în zona de câmpie; turmele şi cirezile de animale mai pot fi însoţite de maximum 2 câini întorcători care au un semn distinctiv sub formă de crotaliu în ureche; paza stânelor se poate asigura cu un număr nelimitat de câini care vor fi ţinuţi în ţarc”.

    Faţă de prevederile Legii vânătorii, crescătorii de oi au protestat de mai multe ori, inclusiv la Bucureşti, la Parlament, cerând relaxarea regimului în care se realizează tradiţionala transhumanţă.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!