• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Musonul sărac trage în jos estimările privind producţia globală de orez

    agrointeligenta.ro

    Un anotimp musonic mai puţin ploios decât ar fi fost de aşteptat pe subcontinentul indian i-a detemininat pe analiştii FAO (Food and Agriculture Organization) forul Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură să coboare cu 7,8 milioane tone estimările iniţiale privind producţia mondială de orez, al doilea sortiment de cereale cultivat la nivel mondial, şi principalul în regiunile tropicale.

    La începutul lunii aprilie erau estimate 732,3 milioane tone, fiind luate în calcul datele privind suprafeţele cultivate şi randamentele medii obţinute în condiţii de vreme normală pentru regiunile principal productoare în perioada imediat următoare.

    Anotimpul musonic s-a dovedit, însă, a ieşi din tipare, cantitatea de precipitaţii de care s-au bucurat de la începutul lui aprilie la mijlocul lui iulie culturile de pe subcontinentul indian fiind cu 22% mai redusă decât de obicei, aceasta făcând ca în mod sigur India, al doilea mare producător al lumii (21% din producţia mondilă) să înregistreze o recoltă mai mică decât se estimase iniţial.

    Scăderi de producţie datorate tot precipitaţiilor sărace din anotimpul musonului vor înregistra şi alte ţări din şi dinafara subcontinentului indian, precum Nepal, Cambogia, Taiwan şi cele două Corei.

    Toate aceste neajunsuri i-au deerminat pe analişti să întrevadă la începutul lui august o recoltă globală de orez de doar 724,5 milioane tone, în creştere, oricum, faţă de anul precedent.

    Pe de altă parte China continentală se află pe lista ţărilor din partea cărora se aşteaptă recolte bune în acest an.

    Rezervele de orez la nivel global în creştere, în august, la 164,5 milioane tone, mai mul cu 9 milioane tone faţă de anul trecut vor asigura acoperirea oricăror solicitări de pe piaţa internaţională evitând orice salt alt preţurilor.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!