• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FONDURI EUROPENE pentru CADASTRAREA GRATUITĂ a peste 6 MILIOANE DE HECTARE

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    790 de unități administrativ teritoriale din spațiul rural, cu excepția regiunii București-Ilfov, finanțate pentru efectuarea cadastrului gratuit.  Măsurile vizate vor conduce la creșterea condițiilor economice și sociale din spațiul rural, dar și la accelerarea procesului de absorbție a fondurilor europene sau naționale destinate autorităților publice sau operatorilor privați din spațiul rural.

    În data de 21 iunie a fost publicat în consultare publică programul de finanțare destinat înregistării în cadastru a proprietăților din cadrul a peste 790 de unități administrativ teritoriale din spațiul rural. Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional (AMPOR) a publicat în dezbatere publică ghidul solicitantului prin care se va realiza înscrierea gratuită în cadastru a proprietăților rurale din cadrul a 793 de Unități Adminitrativ-Teritoriale (UAT).

    De precizat că banii pentru cadastrarea gratuită a celor 790 de unități administrativ teritoriale din spațiul rural sunt alocați din fonduri europene și nu afectează Programul național de cadastru care merge în paralel.

    Sesiunea de depunere a proiectelor urmează a fi anunțată public după data de 5 iulie 2017, acesta fiind termenul limită prevăzut pentru consultarea publică asupra ghidului solicitantului.

    Obiectivul urmărit prin lansarea acestei linii de finanțare este creşterea gradului de acoperire geografică și de înregistrare a proprietăților din zonele rurale în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară. De asemenea, programul de finanțare contribuie la completarea obiectivului exprimat prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, reglementat prin Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996.

    Vor fi înregistrate în cadastru aproape șase milioane de hectare

    Bugetul alocat acestui program de finanțare este de peste 312 milioane de euro, iar beneficiarul finanțării este în mod exclusiv Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Având în vedere faptul că realizarea cadastrului în România reprezintă o importantă investiție în infrastructura informațională la nivel național, cu mari implicații macro-economice, începând cu anul 2011, ANCPI a dezvoltat un proces de înregistrare sistematică a proprietăților într-un număr de peste 2.300 de unități administrativ teritoriale (UAT).

    Pentru accelerarea acestui proces de înregistrare a proprietăților din zonele rurale, complementar acțiunilor programate de ANCPI prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, a fost luată în considerare extinderea înregistrării sistematice pentru acoperirea suprafeței de peste 5,7 milioane ha, reprezentând 793 UAT-uri rurale prin intermediul fondurilor europene alocate prin intermediul Programului Operațional Regional – Axa prioritară 11 – Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară.

    Astfel, implementarea măsurilor prevăzute în cadrul acestui program de finanțare va contribui la:

    Acțiunile vor conduce la îmbunătățirea condițiilor de trai din spațiul rural

    Având proprietatea înregistrată, populația din zonele vizate de implementarea acestor proiecte va putea beneficia de îmbunătățirea condițiilor economice și sociale, atât datorită securizării statutului proprietății, cât și implicațiilor clarificării situației terenurilor asupra bugetelor locale, iar municipalitățile vor avea o situație clară a proprietăților pe care le dețin. În plus, vor fi create condițiile optime pentru atragerea de investiții în infrastructură din domenii precum: agricultură, mediu, turism și agroturism, îndeplinind astfel pre-condițiile pentru accesarea finanțărilor din alte programe ale Uniunii Europene.

    Mai mult, se vor crea premisele pentru securizarea și eficientizarea pieței funciare, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării mediului de afaceri.

    Programul de finanțare va debuta în curând, AMPOR urmând să anunțe sesiunea de depunere a cererilor de finanțare imediat după încheierea consultărilor publice asupra Ghidului Solicitantului, respectiv după data de 5 iulie 2017, acesta fiind, tototdată, termenul limită pentru transmiterea eventualelor observații și propuneri.

    Activitățile propuse în cadrul planurilor de afaceri declarate câștigătoare vor trebui implementate până cel târziu la data de 31 decembrie 2023.

    Sursa: www.avocatnet.ro

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!