• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-a deschis sezonul la irigații cu apă gratuită de la stat

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii încep să irige fără costuri privind apa folosită. Legea care permite fermierilor să aibă acces la apă gratuit îşi produce efectele iar ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, s-a deplasat joi, 22 iunie, la amenajarea de irigații Pietroiu-Ștefan cel Mare, din județul Ialomița pentru a vedea cum merg în practică lucrurile.

    Potrivit MADR, scopul principal al acestei deplasări a fost de a vedea dacă există fermieri care folosesc motopompele pentru a trage apa direct din canalul de aducţiune, o dată cu apariţia Legii 133/2017, care a intrat în vigoare pe 12 iunie 2017, şi potrivit căreia, fermierii primesc apă gratuit pentru irigarea culturilor.

    „Am constatat că instalarea motopompelor este în curs de amenajare, având în vedere termenul scurt de la intrarea în vigoare a Legii, iar un fermier deja îşi instalase echipamentul pentru a prelua apa din canal. În sistemul de irigaţii Pietroiu-Ștefan cel Mare lungimea canalelor umplute cu apă este de 50 km din totalul lungimii canalelor existente de 96 km. Dacă vor exista solicitări, se vor umple cu apă şi restul canalelor disponibile”, a declarat Petre Daea.

    Ministrul Petre Daea a vizitat staţia de pompare Pietroiu, care conţine nouă agregate de pompare şi a cărei reabilitare este prevăzută în Programul Naţional de Irigaţii, urmând ca lucrările de reabilitare să demareze la începutul anului 2018. Staţia de pompare este în funcţiune şi există solicitări din partea beneficiarilor pentru irigarea unei suprafeţe de 10.500 hectare, până la această dată fiind irigate 4.300 hectare.

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale recomandă fermierilor să folosească toate metodele de preluare a apei din canalele de irigat, pentru a asigura dezvoltarea optimă a culturilor în această perioadă.

    Vă reamintim că modificarea la Legea irigațiilor a fost adoptată pe 9 mai prin votul final din Camera Deputaților, for decizional privind chestiunile care vizează agricultura. Potrivit noi legiferări, costurile pentru apa de irigat vor fi suportate de la bugetul de stat prin ANIF, din alocările bugetare pentru Ministerul Agriculturii.  ”Este o zi istorică pentru fermierii, agricultorii din România pentru că astăzi, în Parlament, s-a votat o nouă lege a irigațiilor, o lege care modifică Legea 138 și OUG 82. Ce este important în această lege este că începând cu o săptămână-două, după ce bănuiesc că Președintele nu are nici un motiv să nu o promulge, după ce va fi promulgată, ANIF pune la dispoziția fermierilor apă gratuită la stațiile de punere sub presiune. Un lucru deosebit de important este că acolo unde sunt canalele de infrastructură principală pline cu apă – pentru că sunt convins că fermierii vor face solicitări de apă, vor putea să introducă o pompă, o motopompă, fiecare poate să irige din acel canal fără să plătească nimic, gratuit. Singura condiție este să depună o cerere către ANIF că solicită apă pentru că ANIF trebuie să aibă o justificare să umple canalele cu apă”, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro deputatul Alexandru Stănescu, vicepreședintele Comisiei pentru agricultuă. 


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români Fermă cu stație antigrindină în curte – lovită puternic de gheață: ”Recolta este distrusă 80-95%” România, singura pedepsită! La sute de focare, în Bulgaria și Grecia exportul oilor a fost interzis doar local Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii!

    Ultimele știri

    Au început controale pe terenurile declarate de fermieri pentru subvenții! ANF va avea un super-laborator național care va crește capacitatea de analiză fitosanitară Cele mai bune soiuri de cireși: topul realizat de specialiști la Stațiunea CDVP Pietroasa-Istrița Lege în Parlament: Construcțiile ridicate pe terenuri agricole pot intra în legalitate prin plata unei taxe Oierii, chemați de ANSVSA urgent la discuții!