• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AGENȚIA DE PLĂȚI ANUNȚĂ: FONDURI EPUIZATE înainte de TERMENUL-LIMITĂ!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fonduri epuizate înainte de termenul-limită! Agenția de plăți îi anunță pe fermieri că o măsură lansată de curând a fost de mare interes astfel că banii au fost epuizați. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă că fondurile nerambursabile alocate în sesiunea 2017 pentru submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, au fost epuizate în totalitate ca urmare a solicitărilor de finanțare primite de Agenție înainte de termenul limită al sesiunii, respectiv 31 iulie 2017.

    De la deschiderea sesiunii în data de 3 mai 2017, prin sM 6.4 au fost depuse pentru finanțare 855 de proiecte de investiții, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 148,2 milioane de euro. Precizăm că alocarea bugetară stabilită pentru această sesiune este de 35 milioane de euro. Astfel, AFIR a primit până la închiderea sesiunii solicitări de finanțare care depășesc de peste 4 ori alocarea financiară stabilită.

    Valoarea sprijinului nerambursabil acordat prin submăsura 6.4 este de maxim 90% din costul total al proiectului și nu poate depăși 200.000 euro/ beneficiar pe 3 ani fiscali.

    Printre exemplele de proiecte pentru care s-a solicitat finanțare cu o valoare a sprijinului nerambursabil de 200.000 de euro, se numără dotarea unei spălătorii textile cu echipamente specializate, construirea unei agropensiuni sau înființarea unui atelier de bijuterii. Un alt solicitant a cerut sprijin nerambursabil în valoare de 7.000 de euro pentru amenajarea unui atelier de produse textile.

    Avem un număr foarte mare de cereri de finanțare depuse și vom face un clasament pe baza punctajului acordat de beneficiari. 80 la sută din alocarea sesiunii se transformă în proiecte care vor fi verificate cu prioritate, iar ceea ce este selectabil intră imediat la contractare printr-un raport intermediar de selecție. Încercăm astfel să accelerăm la maxim evaluarea și acordarea sprijinului financiar pentru ca afacerile propuse să se dezvolte într-un timp cât mai previzibil,” a precizat Adrian – Ionuț Chesnoiu, director general al AFIR.

    După finalizarea evaluării de către experții AFIR, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut conform criteriilor de selecție, în ordine descrescătoare. Selecția proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile pentru această submăsură.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!