• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LEGE PROMULGATĂ: 10 octombrie – Ziua națională a produselor agroalimentare românești!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Decret semnat de președintele României Klaus Iohannis. Șeful statului a aprobat astăzi, 11 iulie, Legea privind instituirea zilei de 10 octombrie — Ziua națională a produselor agroalimentare românești. Inițiativa legislativă îi aparține vicepreședintelui Comisiei pentru agricultură, deputatul PSD Alexandru Stănescu, actul normativ fiind aprobat în Parlament luna trecută, pe 13 iunie.

    Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti poate fi organizată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persone fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului, potrivit legii.

    Vă reamintim că proiectul de Lege 187/2017 privind instituirea „Zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti” a fost aprobată  în plenul Camerei Deputaților, cu 266 de voturi pentru și doar 3 abțineri.

    ”Doresc pe această cale să le mulțumesc colegilor mei deputați pentru sprijinul oferit! Am demonstrat încă o dată că agricultura românească nu are culoare politică!”, a arătat Alexandru Stănescu, vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, pe pagina personală de Facebook la momentul respectiv.

    Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua națională a produselor agroalimentare românești va avea efect pozitiv, pe termen lung, asupra producătorilor agricoli, prin valorificarea propriilor produse către consumatori și stimularea acestora pentru a produce calitativ și cantitativ pentru viitor”, a mai spus deputatul Alexandru Stănescu, arătând și că prin adoptarea și implementarea inițiativei sale ”se va încuraja producția agricolă națională pentru consumatorii români, precum și pentru cei ce dețin spații de vânzare (comercianți), producătorul prezentând de ziua națională produse proaspete de calitate, direct de la sursă, autohtone, care vor concura produsele din import”.

    Te-ar mai putea interesa

    Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!