• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANUNȚ pentru OIERI DE LA MINISTERUL AGRICULTURII: ”CEREȚI BANII LA DIRECȚIILE AGRICOLE PÂNĂ PE 30 AUGUST!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Anunț important de la Ministerul Agriculturii! Fermierii trebuie să se prezinte de urgență la Direcțiile Agricole Județene până la 30 august pentru a se înscrie să primească sprijinul financiar de 1 leu/kg pentru lâna comercializată.

    Potrivit Hotărârii 500 adoptată în ședința de Guvern din 13 iulie 2017, care a intrat în vigoare în 17 iulie 2017, beneficiarii sunt persoane fizice care au atestat de producător, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale și persoane juridice. De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului până la 1 iulie 2018.

    15.000 de oieri s-au înscris deja în program

    Președintele Partidului Social-Democrat, Liviu Dragnea, a anunțat, marți, 22 august că un număr de 15.000 de oieri s-au înscris deja pentru a beneficia de ajutorul de minimis pentru valorificarea lânii.

    Sunt bucuros că în programul nostru care va intra în vigoare de anul viitor, de colectare a lânii, lână care în România ani de zile s-a ars, s-au înscris până acum peste 15 000 de oieri, din câte ne-a spus nouă ministrul, și numărul va mai crește”, a declarat Liviu Dragnea astăzi, în cadrul unei deplasări în județul Călărași.

    Dragnea îi sfătuiește pe crescătorii de animale să aibă încredere în ajutorul de minimis derulat de Guvern.

    Este important că oamenii noștri au început să aibă încredere, pentru că până la urmă, ei dacă își recapătă încrederea și curajul, își vor dezvolta investițiile și încet-încet vom reuși să câștigăm această bătălie cruntă. Nu-i ușoară. Creșterea producției agricole în România, a zootehniei, a producției legumicole, pomicole, nu produce bucurie sau mulțumire în alte părți. Ne uităm cu atenție și cu speranță la producția de struguri din această toamnă, dar o să ne întâlnim atunci când va fi cazul”, a mai declarat Liviu Dragnea.

    Cuantumul sprijinului – unul de tip ajutor de minimis (adică prin care fermierii nu pot primi mai mult de 15.000 de euro timp de trei ani ca ajutor de stat de acest tip) este de 1 leu pe kilogramul de lână ce va fi valorificată cu acte.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!