• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Perilla, cultura cu care micii fermieri vor putea da lovitura în curând

    agrointeligenta.ro

    Perilla este o nouă cultură agricolă se pregătește să ia cu asalt micile exploatații din România. Va fi o premieră și, cu siguranță, promite să aducă ceva nou în alimentația noastră, dar și să contribuie semnificativ la protejarea efectivelor de albine din țara noastră, consideră dr. ing. Costel Vînătoru, cercetătorul de la Stațiunea de la Buzău care ne-a prezentat cultura de Perilla.

    Perilla este o plantă obișnuită în Asia, acolo unde se utilizează pe scară largă mai ales la prepararea unor rețete tradiționale, similare cu sărmăluțele noastre.

    „Această specie nu a fost cultivată în Europa și nici în România. Se cultivă pe suprafețe foarte mari în Asia, în Vietnam, Coreea sau Japonia. Este o plantă cu multiple întrebuințări, o planta care poate fi folosită în diferite preparate culinare, în special salate, dar chiar și la prepararea sărmăluțelor. În Coreea, oamenii o folosesc în locul verzei sau viței de vie la confecționarea sărmăluțelor”, a explicat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro dr. ing. Costel Vînătoru, specialistul care conduce departamentul de cercetare de la Stațiunea pentru Legumicultură de la Buzău.

    Perilla nu este doar o plantă alimentară, ci poate fi utlizată și ca plantă tehnică. ”Din ea se extrage uleiul de perilla, folosit ca ulei tehnic în industrie sau ca ulei medicinal”, ne mai spune cercetătorul.

    La noi, în România, planta originară din Asia s-a adaptat foarte bine, poate fi crescută în câmp dar și în spații protejate. ”Noi recomandăm cultura în câmp. Aici, în seră, avem plante oarecum decorative. Dar în câmp avem trei soiuri care au fost stabilizate. Unul cu frunza verde, altul cu frunza intercalată – verde și mov, și acesta, care este cu frunza închisă la culoare, roșu închis. Sperăm ca în acest timp, unul dintre soiurile menționate să fie omologat și introdus în lista plantelor de cultură din România”, ne vorbește dr. ing. Vînătorul despre soiurile de perilla obținute la Buzău.

    Pentru că este unul dintre aspectele de mare interes pentru fermieri, cercetătorii buzoieni dau asigurări că potențialul productiv al plantei perilla este unul foarte mare, iar cultura se poate face fără probleme chiar și în sistem ecologic.

    ”Nu s-au depistat până în prezent boli sau dăunători care să deprecieze, să diminueze, producția la această specie. De aceea, considerăm ca ar fi o nișă pentru fermieri ca să aducă în cultură și o altă plantă care să aducă beneficii financiare foarte mari. Este o cultură ușor de realizat, poate fi înființată prin semănat direct, semințele sunt mari, sunt asemănătoare cu semințele de spanac sau ceva mai mari, ca semințele de muștar. De asemenea, rezistă bine și la temperaturi scăzute și produce sămanța ceva mai târziu, toamna. Deci ea înflorește undeva prin septembrie și produce sămânța până la venirea înghețului. Totodată, este o plantă meriferă, o plantă foarte mult preferată de albine. De aceea, iată că, statutul de plantă cu multiple întrebuințări și-l poartă pe deplin”, încheie dr. ing. Costel Vînătoru.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!