• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! VESTE EXCELENTĂ despre OIERII BLOCAȚI CU ANIMALELE PE MUNTE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Coșmarul s-a încheiat pentru oierii care au fost surprinși pe munte de zăpada care a căzut zilele trecute. După ce  turma de circa 650 de oi a fost salvată, în această după-amiază, cu ajutorul autorităților, și junincile pierdute la peste 1.600 de metri au fost recuperate! 

    ”Au găsit de jumătate de oră junincile. Acum nu vă pot spune dacă sunt toate, dar cred că sunt toate, că mi s-a închis telefonul. Au găsit junincile și e o treabă bună. A venit Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), băieții de la ISU și s-au urcat toți sus acolo. Au fost  ai mei de dimineață și nu le-au găsit, că era ceață și după aceea s-au urcat și băieții de la ISU. Cred că sunt toate, că îmi comunicau dacă nu erau toate. Eu am rămas aici cu niște oi pe care trebuie să le încărcăm, am trimis un TIR de oi la fermă și acum așteptăm să vină, să se întoarcă. Cred că peste vreo 2 ore o să coboare băieți”, a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența președintelui Federației Oierilor de Munte – Eugen Gonțea.

    Vă reamintim că o turmă de circa 650 de oi și 50 de vaci a rămas ieri blocată de nămeți în Munții Cailor, la limita dintre județele Brașov și Prahova. Între crescătorii de ovine se află și nepotul președintelui Federației Oierilor de Munte, Eugen Gonțea, care a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența că autoritățile nu dau nici un ajutor oamenilor care se luptă cu un strat de peste un metru de zăpadă căzută în ultimele 24 de ore.

    Agrointeligența a semnalat situația oierilor blocați cu oile pe munte secretarului de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, responsabil cu situațiile de urgență. Oficialul ne-a spus că va lua legătura cu Eugen Gonțea (pe numărul furnizat de Agrointeligența) și că va încerca să rezolve situația.

    Astăzi, luni, 9 octombrie o primă veste bună a venit de la oieri:  mioarele au reușit să fie salvate, însă crescătorii au pierdut o mare parte din vaci. ”Am reușit și am coborât oile aseară la 21.30 dar nu găsim 30 de juninci. Mergem înapoi în troiene să căutăm, dacă nu au dat lupii peste ele și urșii să le facă praf. Vă dați seama ce pierdere, că erau rasă”, ne-a spus astăzi Eugen Gonțea.

    În final, coșmarul s-a încheiat pentru oieri și nu au fost înregistrare pagube materiale sau umane.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!