• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CE BANI EUROPENI MAI POT ACCESA FERMIERII PÂNĂ LA FINELE LUI 2017!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Bani europeni pentru fermierii români! Directorul Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a trecut în revistă, marți, 7 noiembrie în fața Comisiilor reunite de Agricultură din Parlament, care sunt Măsurile și Submăsurile pe care agenția le va lansa în luna decembrie. 

    ”În luna decembrie vom lansa Submăsura 4.1 a destinată pomiculturii la nivel național, vom lansa submăsura 4.1 a pentru teritoriul ITI și sperăm noi ca imediat ce APIA va termina plata subvențiilor, pentru că toate aceste lucruri sunt făcute într-o logică și într-un lanț care vine să se completeze, să lansăm și Măsura 6.5  – Schema pentru Micii fermieri. Și, bineînțeles, în luna decembrie submăsura 16.1 pentru grupurile de producători”, a arătat directorul AFIR în Parlament, acolo unde întreaga echipă de conducere a Ministerului Agriculturii și a instituțiilor direct subordonate au prezentat realizările pe care le-au îndeplinit în anul 2017.

    Sumele destinate măsurilor menționate de șeful AFIR, pentru anul 2017, sunt: 

    -85.000.000 de euro pentru Submăsura 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole” – la nivel național;

    -12.290.531 de euro pentru Submăsura 6.5 ”Schema pentru micii fermieri” ;

    – 6.676.044 de euro (Etapa I + Etapa II) pentru Submăsura 16.1 “Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse. 

    Extrem de așteptată de producătorii agricoli este în special Submăsura 6.5 ”Schema pentru micii fermieri” de care pot beneficia acei fermieri care au accesat cel puţin un an Schema Simplificată pentru Micii Fermieri din cadrul Pilonului I (campania 2015) aferentă Cererii unice de finanţare de la APIA. De asemenea, pentru a putea accesa submăsura 6.5 pe fermierul trebuia să notifice APIA că dorește retragerea din Schema Simplicată menţionată mai sus în anul 2016.

    Sprijinul acordat prin submăsura 6.5 reprezintă 120% din suma anuală calculată a sprijinului pe care fermierul era eligibil să o primească în cadrul schemei simplificate din Pilonul I. Submăsura 6.5 are ca scop facilitarea comasării terenurilor și presupune transferarea definitivă către alt fermier a întregii exploataţii, inclusiv drepturile de plată corespunzătoare.

    Condiţiile de eligibilitate pentru accesarea submăsurii 6.5 sunt următoarele:

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!