• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • e-nergia.ro: Pe terenurile arabile nu va mai fi permisă instalarea panourilor solare

    agrointeligenta.ro

    Legislaţia va fi modificată astfel încât nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice pe terenurile agricole, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de agerpres.

    “Nu am o dimensiune în momentul de faţă, care sunt suprafeţele agricole care au fost afectate de acest lucru, dar o să vă spun că legislaţia este în curs de modificare. Este o chestiune de zile până când se va modifica legislaţia iar pe terenurile arabile nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice”, a spus Daniel Constantin într-o conferinţă organizată după seminarul cu tema ‘Viitoarea Politică Agricolă Comună: oportunităţi şi priorităţi pentru România’.

    Interzicerea montării de panouri solare pe terenurile agricole ar putea fi una dintre măsurile incluse în Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, arăta, la sfârşitul lunii aprilie, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor