• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MINISTRUL AGRICULTURII anunță NOI AJUTOARE DE STAT pentru FERMIERI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ministrul agriculturii, Petre Daea, are o veste bună pentru producătorii agricoli din România. Noi ajutoare de stat sunt pregătite la Ministerul Agriculturii iar beneficiarii sunt crescătorii de animale, mai exact cei care dețin porci din rasa Bazna și Mangalița dar și bubaline și taurine din rasele Bălțata Românească și/sau Brună. 

    În cadrul unei întâlniri organizate duminică, 11 decembrie, cu directorii Direcțiilor Agricole din toate județele României, au fost analizate punctual principalele obiective realizabile în anul 2018.„Este important să continuăm Programul Național de Irigații, dar și Programul Național de Tomate, să realizăm investiții noi în cadrul Programului Național Antigrindină și să asigurăm dezvoltarea acestuia prin construirea unor noi puncte de lansare, precum și să continuăm Programul de sprijin pentru comercializarea lânii. În același timp, vă atrag atenția asupra demarării unor programe noi ale MADR, cum ar fi Programul de susținere a crescătorilor de suine în vederea producerii cărnii de porc din rasele autohtone Bazna și Mangalița, Programul de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor, Programul de susținere a crescătorilor de taurine din rasele Bălțata Românească și/sau Brună, Programul de înființare a centrelor de colectare pentru legume și fructe,” a precizat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea.

    În ce privește anul 2017, au fost prezentate recoltele obținute în sectorul vegetal, fiecare Direcție Agricolă prezentând datele statistice pentru fiecare cultură în parte.

    „Toate Direcțiile Agricole, la fel ca și până acum, trebuie să fie cât mai aproape de fermieri pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestora și pentru a le oferi tot sprijinul necesar în atingerea obiectivelor pe care aceștia și le-au propus”, a subliniat secretarul de stat Daniel Botănoiu.

    Pachet ”foarte consistent” de măsuri și prin PNDR

    Secretarul de stat Alexandru Potor a precizat că la începutul anului 2018 va fi lansat un pachet foarte consistent de măsuri prin care vor putea fi putea angajate sumele disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Trebuie ca fiecare structură a AFIR să urmărească cu maximă atenție derularea proiectelor finanțate, astfel încât să asigurați absorbția eficientă a fondurilor. Demersurile de până acum ale Ministerului și ale AFIR au fost corecte și astfel am putut să primim aprecieri chiar și de la Burxelles. Iată că în urma analizei realizate de ECA (European Court of auditors – Curtea de Conturi Europeană n.r), ultimul raport de audit al Comisiei Europene s-a încheiat fără nicio recomandare, ceea ce reprezintă o apreciere concretă a activității noastre din acest an”, a punctat Potor.


    Te-ar mai putea interesa

    România, singura pedepsită! La sute de focare, în Bulgaria și Grecia exportul oilor a fost interzis doar local Cisterne cu lapte, blocate la granița cu Bulgaria după ce au fost găsite aflatoxine în laptele importat Cod galben de instabilitate atmosferică. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe județe Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români

    Ultimele știri

    Au început controale pe terenurile declarate de fermieri pentru subvenții! ANF va avea un super-laborator național care va crește capacitatea de analiză fitosanitară Cele mai bune soiuri de cireși: topul realizat de specialiști la Stațiunea CDVP Pietroasa-Istrița Lege în Parlament: Construcțiile ridicate pe terenuri agricole pot intra în legalitate prin plata unei taxe Oierii, chemați de ANSVSA urgent la discuții!