• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FONDURI EUROPENE pentru APICULTURĂ! Anunțul autorităților despre BANII PENTRU STUPINE!

    agrointeligenta.ro

    Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) sprijină, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), investiții în sectorul apicol.

    De la demararea Programului și până în prezent, AFIR a încheiat peste 2.100 de contracte de finanțare care au ca obiect investiții apicole. Valoarea totală a contractelor de finanțare este de 47,86 milioane de euro. Până în prezent, AFIR a efectuat plăți de 35,5 milioane de euro beneficiarilor proiectelor din apicultură.

    Deși există un Program tematic pentru acest sector, respectiv Programul Național Apicol, cei interesați pot obține finanțare și prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru a dezvolta investiții în domeniul apiculturii. Aceștia au la dispoziție mai multe linii de finanțare pentru a-și dezvolta proiectele apicole, dintre care 2 submăsuri sunt cu sprijin 100% nerambursabil, mai precis submăsura dedicată instalării tinerilor fermieri, submăsura 6.1 și cea pentru dezvoltarea fermelor mici, submăsura 6.3”, a menționat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

    Astfel, cele mai multe investiții apicole au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3 (Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici), pentru care AFIR a semnat 1.502 decizii de finanțare în valoare de 22,5 milioane de euro. De asemenea, prin submăsura 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri), AFIR a încheiat 600 de contracte de finanțare cu o valoare de peste 24 de milioane de euro. Restul proiectelor au fost contractate prin intermediul submăsurilor 4.1 (Investiții în exploatații agricole) și 4.2 (Sprijin pentru investiții în prelucrarea, comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole) cu o valoare cumulată de aproximativ 1,3 milioane de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!