• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Când se depun PROIECTELE pentru FONDURI EUROPENE: 800 de milioane de euro pentru FINANȚAREA FERMIERILOR!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii români interesați de fonduri europene mai au de așteptat până vor afla ce sume pot încasa pe măsurile de dezvoltare rurală dar și când pot depune proiecte la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

    Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Alexandru Potor, a explicat luni – 26 martie în cadrul conferinței „Dezvoltarea zonelor rurale prin intermediul PAC” organizată de Euractiv, că agenția de plăți care se ocupă cu proiectele europene

    ”Nu putem lansa noile măsuri până nu terminăm ce avem. Dacă am primit proiecte de 7 miliarde de euro vă dați seama că lucrăm cu aceeași oameni care fac și plăți, primesc proiecte deci este un proces complex. Ce pot să vă certific este faptul că am ajuns la final cu această istorie a analizei a proiectelor foarte multe pe care le-am primit și suntem gata să anunțăm un nou calendar iar cu ocazia acestuia din discuțiile pe care le-am purtat cu ministrul agriculturii, Petre Daea, suntem pregătiți să punem pe masă tot restul anvelopei financiare care este pusă la dispoziție, cu mici excepție care sunt legate de niște constrângeri de program unde avem niște angajamente făcute pe un termen ceva mai lung”, a explicat Potor.

    Acesta a arătat că o decizie privind stabilirea clară a calendarului privind măsurile de dezvoltare rurală va avea loc în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru PNDR .

    Noi mai avem 800 de milioane de euro pentru a fi puși la dispoziția potențialilor beneficiari iar estimarea noastră este că undeva la începutul lunii mai va vaea loc acest Comitet de Monitorizare ocazie cu care se va discuta și lansarea calendarului. Dar trebuie să vă spun că Ministerul Agriculturii prin AFIR a implementat un mecanism foarte bun pentru fermierii care depun proiecte adică există posibilitatea ca 80 la sută din anvelopa financiară să facă obiectul unor rapoarte preliminare astfel încât, așa cum a fost în 2017, am avut posibilitatea ca aceste proiecte prescorate de beneficiar cu punctajele cele mai mari să fie analizate foarte rapid, date soluție de finanțare și încheiate contractările”, a mai spus secretarul de stat.

    Într-o declarație făcută pe 7 noiembrie anul trecut, în fața Comisiilor reunite de Agricultură ale Parlamentului, secretarul de stat care se ocupă de activitatea celor două agenții de plăți, APIA și AFIR, Alexandru Potor, a arătat că un miliard de euro va fi dosponibil pentru fermierii români la începutul anului 2018. Acesta a trecut în revistă și care sunt primele măsuri derulate prin AFIR care vor fi lansate în 2018.

    ”Dar pentru 2018 vă confirm faptul că vom lansa Măsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole componenta pentru cultura mare, dar și pentru zootehnie. Măsura 4.2 – componentă pentru procesare în domeniul agricol, Măsura 4.3 pe partea de irigații cu o sumă extrem de importantă, aproximativ 270 de milioane de euro”, a spus secretarul de stat de la MADR.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!