• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AJUTOR FINANCIAR APROBAT pentru fermieri! APIA face plățile până pe 30 SEPTEMBRIE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Cuantum de 200.000 lei pe fermă! Ministerul Agriculturii a aprobat sumele care vor ajunge în conturile fermierilor români în următoarea perioadă iar data-limită pentru achitarea banilor, care se face prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), este de 30 septembrie 2018.

    Este vorba despre sprijinul financiar excepțional cu caracter temporar acordat pentru producătorii de anumite fructe, şi care se asigură ca sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă – FEGA, prinMbugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2018.

    Potrivit Ministerului Agriculturii, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plăţile până la data de 30 septembrie 2018, potrivit prevederilor art. 12 din Regulamentul Delegat (UE) nr. 1165/2017 al Comisiei. În baza cererilor de plată, producătorii de fructe şi organizaţiile de producători de fructe și legume primesc spijin financiar pentru măsura de retragere de pe piaţă în vederea distribuirii gratuite ce va permite beneficiarilor să-şi recupereze o parte din pierderile suferite ca urmare a crizei cauzate de embargoul impus de Rusia.

    ”Prelungirea interdicției impusă de guvernul rus importului de legume și fructe din Uniunea Europeană la data de 7 august 2014 duce în continuare la un risc serios de perturbare a pieței care ar putea provoca semnificative ale prețurilor ca urmare a faptului că o importantă piață de export continuă să fie indisponibilă. Măsurile excepţionale de sprijin cu caracter temporar acordate în baza acestei hotărâri sunt destinate acoperirii unei părţi a pierderilor suferite de producătorii agricoli din sectorul fructe care au efectuat măsura de retragere de pe piaţă în vederea distribuirii gratuite pentru produsele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Regulamentul Delegat (UE) nr. 1165/2017 al Comisiei”, menționează Ministerul agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermă cu stație antigrindină în curte – lovită puternic de gheață: ”Recolta este distrusă 80-95%” ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Cod galben de instabilitate atmosferică. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe județe

    Ultimele știri

    Sediul APIA Hunedoara a fost modernizat prin PNRR. Adrian Pintea: „E un exemplu de investiție reușită” Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Depozitele…prea pline pentru laptele micilor fermieri. Un mare procesator închide centrul de colectare Un fost ministru al Agriculturii lansează programul prin care fermierii își securizează subvențiile APIA! Fermierii, din nou în alertă. Cod portocaliu de furtuni puternice – vijelii și grindină în mai multe județe